Catalonia vrea să se rupă de Spania. De fapt, o parte din cetățenii ei vor asta (greu de spus dacă ei sunt sau nu majoritari), în timp ce un segment semnificativ al populației din regiunea de pe malul Mediteranei dorește să rămână în cadrul regatului. Până la momentul scrierii acestor rânduri, situația de la Barcelona și din împrejurimi era extrem de neclară. Ceea ce este clar este că disputa dintre autoritățile catalane și cele de la Madrid a adus din nou în prim plan tendințele asemănătoare existente din Marea Britanie până în Italia și din Franța până în Ucraina, dar și modul în care au evoluat statele care au apărut pe harta continentului în ultimul sfert de secol.

Estul Europei a fost, desigur, zona în care granițele s-au schimbat cel mai mult. În locul fostei Iugoslavii există azi șapte entități diferite (unul din ele, Kosovo, nerecunoscut de România), Cehoslovacia s-a divizat, iar pe locul fostei URSS funcționează azi 15 republici. Cu excepția Cehiei și Slovaciei, care au urmat același drum spre UE și NATO, țările din fosta Iugoslavie au avut destine total diferite: dacă Slovenia s-a integrat ușor în structurile euro-atlantice, Croația a făcut-o doar după ani lungi de așteptare, iar state precum Serbia, Muntenegru sau Macedonia visează doar la intrarea în UE. Nu putem trece peste Bosnia, care a fost aproape distrusă de un război sângeros pornit tocmai din cauza divergențelor interetnice. Situația este similară și în zona fostei Uniuni Sovietice – statele baltice sunt membre NATO și UE, Rusia și Belarus sunt de cealaltă parte a baricadei, în timp ce în Ucraina și Moldova se dau lupte (uneori la propriu) între cele două tabere (pro și anti-occidentală), soldate inclusiv cu ieșirea de facto a unor regiuni de sub controlul guvernelor centrale.

Cele mai mici salarii

Nici România nu a fost ocolită de tendințele separatiste. În județele Harghita și Covasna, în care locuitorii sunt în vastă majoritate de etnie maghiară, se vorbește tot mai mult de obținerea unui statut special în cadrul României.

”Autonomia este un deziderat al comunității maghiare, un deziderat care se poate realiza prin lege, prin dialog, prin înțelegere și cu acordul tuturor actorilor din politica românească”, spunea încă de acum cinci ani liderul UDMR Kelemen Hunor. Între timp, proiectul autonomiei Ținutului Secuiesc nu pare să fi făcut pași semnificativi în direcția dorită de UDMR. Cum nici economia celor două județe nu pare să fi evoluat într-un mod care să indice că ele ar putea să se autosusțină din punct de vedere financiar.

 

Potrivit celor mai proaspete statistici, deși a crescut peste medie anul trecut, cu 5,5% în Covasna și 5,7% în Harghita, PIB-ul pe cap de locuitor a atins în cele două județe doar 5.840, respectiv 5.851 de euro. Ceea ce înseamnă că, la acest capitol, ele se situează pe locurile 25 și 26 în țară, fiind cam la același nivel cu Dâmbovița, Ialomița sau Brăila și departe de vecinii din Mureș sau Brașov. Nici rata șomajului nu este un atu al celor două județe: 4,7% în Harghita și 4,4% în Covasna la finele lui august 2017, peste media națională de 4,2%. Din acest punct de vedere, cele două județe ocupau pozițiile 17 și 19 în clasamentul celor mai mari procentaje ale persoanelor fără serviciu.

Iar dacă tot discutăm despre piața muncii, anul trecut, conform calculelor Comisiei Naționale de Prognoză, salariul mediu net a fost de 1.495 de lei în Harghita și 1.557 de lei în Covasna, niveluri cu peste 25% mai mici decât media națională și cu 15-20% mai mici decât cele din zonele învecinate Mureș și Brașov. Mai mult, la capitolul lefurilor nete Harghita a ocupat în 2016 ultimul loc pe țară, iar Covasna ante-penultima poziție, fiind devansată doar de Neamț.

Nici antreprenorii de peste hotare nu dau năvală în Ținutul Secuiesc. La 31 decembrie 2016, soldul investițiilor străine directe în cele două județe era de 218 milioane de euro, reprezentând numai 0,5% din investițiile străine nete realizate în România începând din 1991. Asta în condițiile în care în Harghita și Covasna locuiesc cam 500.000 de persoane, adică în jur de 2,5% din cetățenii României.

O republică în faliment

Un alt caz de separatism care ne interesează direct este cel aflat la numai 100 de kilometri de granița noastră de est, în Transnistria. Pe teritoriul din stânga Nistrului, aflat oficial în componența Republicii Moldova, funcționează, începând din 1990, auto-proclamata Republică Moldovenească Nistreană, cu capitala la Tiraspol. Cu președinte, guvern și parlament propriu, dar și cu monedă proprie (rubla transnistreană), Transnistria nu este recunoscută oficial de nici un stat din lume și este dependentă masiv de ajutorul militar și financiar al Rusiei. Se estimează că ”țara” primește anual cam 150 de milioane de dolari de la Moscova, plus că reține drept tarif de tranzit o cantitate deloc neglijabilă din gazele naturale livrate de Gazprom Moldovei, de pe urma cărora mai obține încă 300-400 de milioane de dolari anual. Fără aceste două surse de venituri, experții estimează că Republica Nistreană ar fi dat demult faliment, având în vedere că are an de an deficite bugetare imense, de până la 30% din PIB.

 

Ultimele date disponibile arată că regiunea din stânga Nistrului are un produs intern brut real de circa 700 de milioane de dolari (la circa 475.000 de locuitori, rezultă un PIB per capita de circa 1.500 de dolari, cu peste 20% mai mic decât cel al Moldovei). În plus, din cauza problemelor economice din Rusia, care au dus la o scădere a sprijinului financiar, începând din 2015 în Transnistria salariile și pensiile se plătesc cu întârziere și în unele cazuri au fost reduse.

Drumul e lung

Ceva mai la sud, în Kosovo, lucrurile au mers ceva mai bine pentru țara apărută pe teritoriul fostei regiuni autonome sârbești cu populație majoritar albaneză. Statisticile arată că, după independența din 2008, economia din Kosovo a crescut aproape continuu. Asta pentru că, la fel ca Transnistria, noul stat a beneficiat de ajutor extern (din partea statelor occidentale), dar și pentru că, spre deosebire de Transnistria, a avut acces mult mai facil la legături comerciale și de business cu restul lumii.

În ciuda acestor avantaje, Kosovo nu a reușit, până în prezent, să-și schimbe statutul de cea mai săracă țară din Balcani. Astfel, în 2008 avea, conform calculelor Băncii Mondiale, un PIB pe cap de locuitor ajustat cu puterea de cumpărare de 7.200 de dolari. În 2016, acesta a atins peste 10.000 de dolari, fiind totuși cu peste 15% mai mic decât cel din Albania, cu 30-33% mai mic decât cel calculat pentru Serbia și Macedonia și cu peste 55% mai mic decât cel înregistrat în România.

Bogați vs. săraci

 

Dacă multe din separatismele estice par a fi caracterizate din punct de vedere economic prin subdezvoltare față de ”metropolă”, nu la fel stau lucrurile în cele mai multe din regiunile cu tendințe de autonomie sau independență din jumătatea de vest a continentului. Cel mai la îndemână exemplu este, desigur, cel al Cataloniei. Conform datelor Eurostat, regiunea separatistă avea în 2015 un produs intern brut per capita (ajustat cu puterea de cumpărare) de 30.900 de euro, situându-se pe locul trei în Spania, după regiunea Madridului (35.400 de euro) și Țara Bascilor, o altă regiune cu tendințe separatiste (34.400 de euro). Mai mult, Catalonia produce cam o cincime din PIB-ul Spaniei, este responsabilă pentru circa 25% din exporturile țării și pentru circa 21% din veniturile bugetului spaniol. 17 milioane de turiști străini vizitează regiunea anual, ea fiind foarte importantă și prin legăturile terestre (autostradă și cale ferată de mare viteză) cu Franța. Mulți catalani se plâng că, în ciuda importanței regiunii lor, primesc de la centru mult mai puțini bani decât trimit la Madrid și că, în general, se bucură de foarte puțină apreciere.

Și în Italia nordul mai bogat dorește să se separe de sudul mai sărac și perceput drept mai corupt și mai leneș. Partidul Liga Nordului militează de ani buni pentru crearea unei republici a Padaniei, care să includă regiunile bogate. Lombardia, de pildă, cu un PIB pe cap de locuitor ajustat cu puterea de cumpărare de 36.600 de euro în 2015, sau Veneto, cu același indicator la nivelul de 31.600 de euro, doresc o mai largă autonomie față de regiuni precum Sicilia, Calabria, Campania sau Puglia, unde produsul intern brut per capita era de numai 17-18.000 de euro în 2015.

Dincolo de acest conflict latent intra-italian, există în nordul țării o regiune autonomă cu populație majoritar germană, Tirolul de Sud, în care există voci care vorbesc despre despărțirea de Italia și de unirea cu Tirolul de Nord, care azi aparține Austriei. Și în acest caz datele economice joacă un rol important – cu un PIB per capita de 42.400 de euro în 2015, provincia este de departe cea mai dezvoltată din Italia și una din cele mai prospere din Europa.

O relație încâlcită

Există, desigur, și excepții de la regula de mai sus. Scoția, de pildă, care a ratat ieșirea din Marea Britanie în 2014, când la referendumul convocat pentru proclamarea independenței au votat pentru doar 44,7% din cei prezenți la urne, nu este una din cele mai dezvoltate regiuni din Regatul Unit. Astfel, PIB-ul per capita ajustat cu puterea de cumpărare este de circa 34.000 de dolari, față de media britanică de 40.000 de dolari. Mai mult, după ce veniturile bugetare de pe urma petrolului exploatat în Marea Nordului (cea mai importantă activă economică din zonă) au scăzut semnificativ, de la aproape 12 miliarde de lire în 2008, când prețul țițeiului atinsese un maxim, la 1,8 miliarde de lire în 2014 și la doar câteva zeci de milioane de lire în 2015 și 2016, deficitul bugetar al Scoției a atins niveluri de 8-9% din PIB.

 

Aceste date economice, precum și eșecul din 2014 al adepților independenței păreau să fie argumente suficient de puternice pentru a opri orice discuție despre separarea de Marea Britanie pentru cel puțin un deceniu. Un alt referendum, cel din vara lui 2016, prin care majoritatea britanicilor au votat în favoarea ieșirii din UE, a schimbat însă semnificativ lucrurile, având în vedere că în partea de nord a insulei s-a votat masiv contra Brexitului. ”Dacă aș exclude organizarea unui alt referendum pentru independență, aș decide complet unilateral ca Scoția să urmeze Regatul Unit în ieșirea din Uniunea Europeană care ar putea să aibă efecte negative asupra economiei și societății noastre. Acest lucru nu poate fi decizia unui singur politician, ci ar trebui hotărât de poporul scoțian”, spunea premierul scoțian Nicola Sturgeon. Decizia privind un nou referendum pentru independență se baza, se pare, și pe sprijinul manifestat de Bruxelles, înalți oficiali de acolo asigurându-i se pare pe scoțieni că ar putea rămâne în UE pe locul vacantat de Marea Britanie.

Corsica Libera

Nu la fel stau, însă, lucrurile în cazul altei regiuni separatiste din Vestul continentului, care dorește să devină liberă sau cel puțin să obțină o autonomie sporită. Este vorba de Corsica, regiune franceză în care există o mișcare destul de ferventă de eliberare de sub tutela Parisului, însă care nu se bucură de niciun fel de sprijin la nivel european. În insulă, majoritatea populației se pronunță pentru autonomie în sondaje de opinie și o coaliție pro-autonomie a primit 35% din voturi în alegerile regionale din 2015 și a obținut 24 din cele 51 de locuri ale consiliului regional.

Tendințele spre legături cât mai slabe cu metropola câștigă teren în ciuda în ciuda dezavantajelor economice evidente. Astfel, dacă în 2015 produsul intern brut pe cap de locuitor în Franța era de 32.800 de euro, în Corsica acest indicator era de doar 26.300 de euro, situând insula pe ante-penultimul loc în Franța din acest punct de vedere. Nici nu e de mirare, având în vedere că economia locală se bazează mult pe turism și agricultură și mai puțin pe produse și servicii cu valoare adăugată mare. Ceea ce face și ca veniturile bugetare să fie semnificativ mai mici decât cheltuielile publice. Asta nu-i descurajează, însă, pe adepții unor mișcări precum Corsica Libera, care cred că regiunii i-ar fi mai bine pe cont propriu.

LA COADA CLASAMENTULUI

Cele mai mari și cele mai mici salarii medii nete. Harghita și Covasna ocupă ultimul și antepenultimul loc la acest capitol.

Salarii 2016 (RON)

B                 2936

IF                 2478

 

TM                2259

CJ                2241

România        2047

BH                1574

CV                1557

NT                 1511

HR                 1495

Sursa: Comisia Națională de Prognoză

TOT CEI MAI SĂRACI

Așa arată produsul intern brut per capita (ajustat cu puterea de cumpărare) în Kosovo și în vecini.

PIB per capita (USD)

                      2008                 2016

Macedonia       10.420            15.120

Serbia             11.920            14.510

Albania           8.230              11.930

Kosovo           7.200              10.070

Sursa: Banca Mondială

BOGAȚII VOR DIVORȚ

Cele mai separatiste regiuni spaniole sunt cele mai dezvoltate din punct de vedere economic.

PIB per capita      2015 (euro)

 

Madrid                   35.400

Țara Bascilor         34.400

Catalonia              30.900

SPANIA                26.500

Castilia                 20.100

Andaluzia             19.200

Extremadura         17.800

Sursa: Eurostat

DEPENDENȚI DE PETROL

Deficitul bugetar al Scoției incluzând veniturile din petrol a crescut semnificativ după scăderea prețului țițeiului.

Deficit bugetar (% din PIB)

2011                        2,3

2012                       5,9

2013                       6,4

2014                       7,8

2015                       9,5

2016                       8,3

Sursa: gov.scot

 

0,5% din investițiile străine nete atrase de România începând din 1991 și până la finele lui 2016 au ajuns în Harghita și Covasna (respectiv puțin peste 218 milioane de euro). În cele două județe locuiesc, conform recensământului, peste 500.000 de persoane, adică în jur de 2,5% din populația țării

 

260 de dolari era salariul mediu lunar în Transnistria conform statisticilor oficiale date publicității de Tiraspol în iunie 2017. Multe surse neoficiale susțin, însă, că salariul mediu real din auto-proclamată republică este, de fapt, mult mai mic, unii estimându-l la puțin peste 100 de dolari pe lună

42.400 de euro era produsul intern brut pe cap de locuitor (ajustat cu puterea de cumpărare) în Bolzano, regiune autonomă germană din nordul Italiei în care există o latentă tendință separatistă. Cifra era de 2,5 ori mai mare decât cea calculată pentru regiunile din sudul țării și una din cele mai mari din UE.