'Consilierul economic analizează documentele iar Agenţia de Privatizare verifică participanţii. În 14 zile vom avea o listă bazată pe preţul oferit pentru achiziţionarea a 58% din acţiunile Telekom Srbija', a spus Rasim Ljajic, precizând că nu poate dezvălui identitatea ofertanţilor la acest moment. 

Anterior, premierul sârb Aleksandar Vucic a declarat că se aşteaptă să primească o ofertă de 1,4 miliarde de euro pentru pachetul majoritar de acţiuni la Telekom Srbija. 

În momentul când a scos la vânzare Telekom Srbija, Agenţia de Privatizare din Serbia a precizat că pot participa doar companii cu active de cel puţin două miliarde de euro şi venituri de cel puţin 500 milioane de euro. 

Precedenta tentativă de privatizare a Telekom Srbija a avut loc în 2012, însă singurul ofertant de atunci, Telekom Srbija,a făcut o ofertă care nu a îndeplinit criteriul preţului minim solicitat de autorităţile de la Belgrad la acea dată. 

Anul trecut Telekom Srbija, care pe lângă activele din Serbia mai controlează şi Telekom Srpske, al doilea operator de telecomunicaţii din Bosnia, precum şi operatorul de telefonie mobilă M:Tel din Muntenegru, a avut un profit net de 15,7 miliarde dinari şi un profit operaţional de 2,1 milioane dinari (175,89 milioane de euro).

AGERPRES