După ce Rusia a invadat Ucraina, țările membre ale UE s-au unit și au impus un set de sancțiuni aspre, însă chiar și așa, sunt state care nu pot să pună capăt relațiilor ”prietenoase” cu Moscova.
Invazia rusă din Ucraina a luat prin surprindere întreg globul. Au trecut mai bine de două luni de atunci, iar un acord de pace nu a venit nici până acum. În acest sens, sancțiunile impuse de Occident continuă.
În ciuda acestui lucru, sunt țări care au relații ”prietenoase” cu Rusia și la care nu sunt dispusă se renunțe, chiar dacă sunt alături de UE în această situație dificilă.
Un exemplu în acest sens, este chiar Serbia, țară care speră ca războiul din Ucraina să ia sfârșit, însă care nu este pregătită să își strice relațiile pe care le are cu Moscova. Pe de altă parte, țara își dorește să fie alături și de UE.
„Serbia va continua parcursul său european, dar nu va renunța la relațiile de prietenie cu Rusia”, a spus președintele sârb.
Serbia nu renunță la prietenia cu Rusia
Mai exact, președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, s-a întâlnit la Belgrad cu președintele Comisiei pentru relații internaționale a Dumei de Stat a Adunării Federale a Rusiei, Leonid Sluțkii, care l-a felicit pentru realegerea în funcția de președinte al Serbiei, scrie RTS.
Vučić a subliniat că în timpul mandatului său de președinte va acorda cea mai mare atenție dezvoltării economice a Serbiei și acesta este motivul pentru care este angajat în menținerea păcii și stabilității în regiune.
Serbia speră încă la pace
Vučić și-a exprimat speranța că și conflictul din Ucraina se va încheia curând și pe termen lung va fi restabilită pacea. Vučić a subliniat că Serbia va continua parcursul său european, dar nu va renunța la relațiile de prietenie cu Rusia. Reprezentantul Dumei de Stat a prezentat modul în care interpretează Rusia conflictul din Ucraina.
La întâlnire s-a discutat și despre dezvoltarea în continuare a relațiilor bilaterale, inclusiv în domeniul energiei, în așteptarea ca în curând să fie convenit un nou acord privind furnizarea de gaze naturale rusești în Serbia. Amintim că acordul prin care Rusia furnizează Serbiei gaze naturale la prețul de 270 de dolari pe mia de metri cubi, expiră la 31 mai 2022.