Preşedintele Serbiei, Aleksandar Vucic, a venit cu asigurări pentru Ucraina în timpul Forumului de la Davos. Acesta a subliniat că sprijină integritatea teritorială a țării și nu își va schimba poziția.
Serbia sprijină integritatea teritorială a Ucrainei: Crimeea este parte a țării, la fel şi Donbasul
Preşedintele Serbiei a declarat joi, 19 ianuarie, că ţara sa sprijină integritatea teritorială a Ucrainei, inclusiv în interiorul frontierelor ce cuprind Crimeea şi Donbasul.
Totuși, acesta a estimat că sancţiunile occidentale împotriva Rusiei pentru invazia asupra Ucrainei nu vor da rezultate.
„Crimeea este parte a Ucrainei, la fel şi Donbasul, aceasta este poziţia noastră şi nu ne-o vom schimba”, a declarat Aleksandar Vucic în timpul Forumului de la Davos, conform efe.com
Aleksandar Vucic a criticat ţările care nu respectă integritatea teritorială a Serbiei
De asemenea, acesta a criticat și ţările care, prin recunoaşterea independenţei Kosovo, nu respectă integritatea teritorială a Serbiei.
„Serbia respectă toate rezoluţiile ONU şi Carta ONU şi întrebarea mea este: De ce unele mari puteri nu respectă Carta ONU sau Rezoluţia 1244 când este vorba despre Serbia?”, a mai spus Vucic.
Amintim că Serbia a condamnat invazia rusă în Ucraina, dar nu s-a alăturat sancţiunilor împotriva Rusiei, în pofida cererilor insistente în acest sens din partea UE şi SUA.
„Nu cred că aceasta va da rezultate bune”, a susținut preşedintele sârb despre sancţiunile contra Rusiei, amintind că şi ţara sa a fost supusă sancţiunilor, în anii ’90 pe vremea când Slobodan Milosevic conducea Iugoslavia.
Preşedintele sârb i-a dezaprobat şi pe cei care l-au descris drept un „mic Putin” ce ar fi gata să lanseze un război contra vecinilor.
„Nu am atacat pe nimeni şi nici nu se va întâmpla aşa ceva”, a promis Aleksandar Vucic, adăugând că ultima sa conversaţie cu preşedintele rus Vladimir Putin a fost în urmă cu câteva luni şi a avut ca temă aprovizionarea Serbiei cu gaz natural.
Cât despre o aderare a Serbiei la UE, el s-a declarat „pesimist”, cel puţin pe termen scurt.
„Nu mai suntem la fel de entuziasmaţi ca înainte, dar nici UE nu este foarte entuziastă când este vorba de noi”, a completat preşedintele sârb.
În altă ordine de idei, amintim că președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat joi, în fața participanților la forumul economic de la Davos, că nu știe cine ia acum deciziile la Kremlin
„Nu înțeleg cu cine și despre ce să vorbesc. (…) Nu sunt sigur pe deplin că este în viață. Nu știu cine ia deciziile. Nu prea înțeleg cum le poți promite liderilor europeni un lucru, iar a doua zi să lansezi o invazie pe scară largă a unei țări. Nu înțeleg cu cine avem de-a face. Când spunem discuții de pace, nu prea înțeleg cu cine ar trebui să negociem”, a spus Zelenski.