Premierul sârb, Aleksandar Vucic, a anunţat joi că Guvernul său a ajuns la un acord cu Fondul Monetar Internaţional cu privire la un nou împrumut standby, după ce a promis să reducă cheltuielile publice şi datoria, transmite Reuters.
Noul acord pe trei ani în valoare de 1 miliard de euro este destinat să înlocuiască precedentul acord îngheţat de FMI în luna februarie 2012 din cauza incapacităţii Guvernului sârb de la acea dată de a îndeplini condiţiile cerute.
'Astăzi veţi fi informaţi că am ajuns la un acord cu FMI. Aceasta este o veste foarte bună pentru Serbia', a declarat Aleksandar Vucic.
Şefa misiunii FMI, Zuzana Murgasova, a spus că acordul depinde de aprobarea boardului FMI iar ministrul sârb de Finanţe, Dusan Vujovic, a estimat că noul acord va intra în vigoare de la 1 ianuarie.
Pentru a obţine un nou împrumut de la FMI, Serbia a acceptat să reducă deficitul bugetar de la 8% din PIB la 3% din PIB în 2017 prin diminuarea salariilor şi pensiilor în sectorul public şi reducerea subvenţiilor către companiile de stat neprofitabile.
Guvernul condus de Aleksandar Vucic a redus deja unele pensii şi salarii din sectorul public începând de la 1 noiembrie şi de asemenea a lansat un program destinat privatizării a aproximativ 500 de companii de stat neperformante care costă statul aproximativ 600 de milioane de euro pe an.
Autorităţile de la Belgrad sunt interesate să atragă investitori străini în condiţiile în care economia Serbiei înregistrează cea de-a treia recesiune din ultimii cinci ani. Potrivit celor mai recente estimări guvernamentale, economia Serbiei se va contracta cu 0,3-0,4% în acest an, din cauza pagubelor provocate de inundaţiile din luna mai ale căror pagube au fost estimate între 1,5 şi 2 miliarde de euro.
AGERPRES