Simona Halep (33 de ani), retrasă oficial din tenis în februarie, a rememorat un moment special din cariera sa, care a avut-o ca adversară pe Serena Williams (43). Halep și Williams s-au întâlnit în semifinalele Miami Open 2015, într-un meci intens, câștigat de americancă cu 6-2, 4-6, 7-5.

Halep, susținere în masă

Ceea ce a rămas puternic întipărit în memoria Simonei Halep a fost susținerea publicului de-a lungul partidei. Deși meciul s-a desfășurat în SUA, spectatorii au fost în mare parte de partea româncei, ceea ce a deranjat-o vizibil pe Serena Williams.

„Îmi amintesc perfect acel meci. Am pierdut cu 5-7 în decisiv, dar tribuna m-a susținut pe tot parcursul jocului. La final, un moment mi-a rămas în minte și nu o să pot să-l uit.

Serena era vizibil nemulțumită și vorbea cu publicul, fiind surprinsă că, deși juca în America, majoritatea fanilor erau de partea mea”, a povestit Simona Halep, conform Digi Sport.

De-a lungul carierei, Simona Halep a participat la Miami Open timp de peste un deceniu, obținând cele mai bune rezultate în 2015 și 2019, când a ajuns până în semifinale. Turneul din Florida se desfășoară în perioada 16 – 30 martie 2025.

Simona Halep, în câteva cuvinte

Simona s-a născut într-o familie de aromâni în orașul Constanța. Tatăl ei, Stere (jucător de fotbal la echipa Săgeata Stejaru), deținea o fabrică de lactate. A început să joace tenis la 4 ani, fiind antrenată de Ion Stan care era și antrenorul fratelui ei mai mare. La vârsta de 6 ani practica zilnic acest sport. În copilărie a jucat și handbal.

Halep a câștigat turneele de Grand Slam de la Roland Garros (2018) și Wimbledon (2019), pierzând anterior alte trei finale: două la Roland Garros (2014, 2017) și una la Australian Open (2018). A disputat și finala Turneului Campioanelor (2014). De-a lungul carierei a câștigat 24 de titluri WTA la simplu și a disputat 18 finale, fiind cea mai titrată jucătoare de tenis din istoria României.

A fost desemnată „Jucătoarea Anului 2018” de WTA, de asemenea și „Cea Mai Populară Jucătoare” în 2014 și respectiv 2015 dar și „Favorita Fanilor” la simplu în 2017, 2018 și 2019.

În decembrie 2018, Halep a fost aleasă de ESPN cel mai dominant jucător de tenis al anului în lume figurând în topul The Dominant 20 pe locul 9 înaintea unor alți mari sportivi ai planetei, ca Novak Djokovic, Lewis Hamilton sau LeBron James. A câștigat peste 40 milioane de dolari din tenis, fiind pe locul 3 all-time, după surorile Williams.