Lavrov a precizat că Rusia și SUA nu au o viziune comună asupra crizei din Ucraina, iar Moscova va respecta voința poporului din Crimeea.Cetățenii din Crimeea vor participa, duminică, la un referendum privind secesiunea Ucraina și alipirea la Federația Rusă.

Întâlnirea dintre şefii diplomaţiilor rusă şi americană, Serghei Lavrov, şi John Kerry s-a încheiat vineri la Londra, după cinci ore de discuţii, transmite ITAR-TASS.Serghei Lavorv a declarat că între Rusia şi Statele Unite persistă divergenţele pe tema situaţiei din Ucraina, dar întâlnirea a fost utilă.

Ministrul rus a mai declarat că nu este nevoie de o structură internaţională pentru a media relaţiile dintre Rusia şi Ucraina.

Decizia de a organiza un referendum pentru a determina statutul republicii autonome Crimeea respectă în totalitate dreptul internaţional şi Carta Organizaţiei Naţiunilor Unite, a spus preşedintele rus, Vladimir Putin, vineri, în timpul unei convorbiri telefonice cu secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon, informează ITAR-TASS.

Potrivit serviciului de presă al Kremlinului, cei doi au discutat despre situaţia din Ucraina, inclusiv despre referendumul din 16 martie privind statutul Crimeii. Putin a subliniat că decizia organizării referendumului este în deplină conformitate cu normele dreptului internaţional şi cu Carta ONU.