Șeful diplomației de la Moscova va vorbi și cu liderul opoziției SYRIZA, Alexis Tsipras, relatează TASS, citată de Agenția Focus de la Sofia. Principalul subiect de discuției va fi situația din Mediterana de Est, Orientul Mijlociu, Balcani și Caucaz.
Marți și miercuri, Lavrov va fi în Bosnia și Herțegovina, unde se va întâlni cu Prezidiul de trei membri al țării, iar separat va purta discuții bilaterale cu liderul sârbilor bosniaci Milorad Dodik.
Miercuri seara, ministrul rus de externe va ajunge într-o vizită de două zile la Belgrad, unde va fi primit de președintele Alexander Vucic și va participa la evenimentele oficiale care marchează finalizarea lucrărilor la Catedrala Sf. Sava din Belgrad. Construcția bisericii a durat aproape 100 de ani și a fost recent finalizată cu ajutorul financiar al Moscovei.
Anterior, președintele rus Vladimir Putin avea programată o vizită în acest scop, dar el a renunțat la aceasta pe fondul unei răciri vizibile a relațiilor dintre Rusia și Serbia, în urma semnării de către Belgrad a acordului de normalizare economică cu Pristina, la Washington. Turneul lui Lavrov nu include Bulgaria.
La fel s-a întâmplat în timpul turneului balcanic al lui Pompeo, care, de asemenea, nu a trecut prin Bulgaria, dar a fost de două ori în Grecia în decurs de 10 zile, notează Sega Bulgaria.