In lipsa infrastructurii, dezvoltarea românească va rămâne neuniformă şi limitată, în lipsa unei dezvoltări coordonate, România e condamnată la o creștere lentă de 2-3%, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR, la conferința “Investiții străine & investitori autohtoni. Cum creștem economia românească?”, organizată de revista Capital.
România se va confrunta cu un șoc demografic unic în UE – pensionarea peste 20 ani, pe parcursul a doar 3 ani a generațiilor de decretei. Se vor acumula presiuni pe sistemele de pensii şi sănătate, aflate deja intr-o situație critică. Viitoriii pensionari vor înceta să mai economisească si se va reduce finantarea economiei.
Capitalul privat trebuuie incurajat să se coaguleze și apoi să fie alocat în zonele cele mai eficiente ale economiei. Nu să fie forțat, ci să fie creat un calcul prin care acesta să fie alocat. Mediul privat trebuie să renunțe la iluzia că cerând taxe și impozite tot mai mici vor sfârși cu autostrăzi, o forță de muncă calificată mai numeroasă și mai sănătoasă. Modul în care acești bani se cheltuiesc, e esențial.
Piețele financiare creează încredere în economie. Intermedierea financiară e un instrument pentru recuperarea decalajelor de dezvoltare și sociale. România are nevoie de o arhitectură legală și instituțională care să asigure puterea de mobilizare financiară în vederea unor obiective strategice.