Sergiu Neguț: Mulți cu potențial de antreprenor nu și-au pornit propriul business pentru că nu au dat peste un șef tâmpit

„Multe persoane care au potențialul de a deveni antreprenori, iar acum lucrează în diferite companii, se ratează pentru că nu au dat peste un șef tâmpit, pentru că nu le-a fost creată o situație care să-i facă să-și realizeze visul”, spune Sergiu Neguț, Decan Maastricht School of Management în cadrul conferinței „Performanta IMM: Bani, Idei, Actiune”,organizată de Risco.

În opinia sa, într-o piață extrem de competitivă, ca antreprenor trebuie să găsești acel lucru prin care să te diferențiezi de ceilalți.„Customer service ar putea fi un diferențiator sau chiar micile surprize pe care le faci clienților tăi. Ceea ce ai tu de oferit trbeuie să ambalezi într-o poveste care vinde mai bine decât poveștile concurenților”, explică el.