Sergiu Oprescu, Alpha Bank „Ne așteptăm să crească creditarea în lei”

Președintele Alpha Bank este convins că și în perioadă de criză se poate face profit și încearcă să identifice câteva domenii care vor avea o dinamică pozitivă în 2012.

Capital: Cum ați închis anul 2011 și cum vedeți evoluția în 2012 atât la nivelul Alpha Bank, cât și la nivelul întregului sistem bancar?

Sergiu Oprescu: Nu avem încă disponibile datele pentru finalul anului 2011, însă pot spune ce a raportat grupul la nouă luni de zile și anume că suntem profitabili pe standardele internaționale de contabilitate, pe IFRS. Profitabilitatea pe IFRS este cu atât mai semnificativă cu cât sistemul bancar românesc va trece pe standarde IFRS în 2012, și asta arată că și ­într-o perioadă de criză, pentru că a fost o perioadă de criză și urmează una și mai dificilă, banca s-a comportat extrem de rezilient, de prudent și, în același timp, a demonstrat capacitatea de a genera profit pe România. În ceea ce privește sistemul bancar, cred că 2011 nu a fost, din păcate, anul de relansare, așa cum îl vedeam la începutul său. Noi speram ca în a doua jumătate a anului 2011 piața să își revină, dar am suferit impactul generat de agravarea crizei din zona euro, și acest lucru a creat o îngrijorare la nivelul piețelor financiare internaționale. Totuși, e bine că în clipa de față suntem într-un secenariu pozitiv, care arată că Uniunea Europeană se mobilizează pentru rezolvarea crizei împrumuturilor suverane. Din această perspectivă, cred că anul 2012, în funcție și de ce se întâmplă pe plan internațional, ar putea fi pentru România mai bun decât 2011. Dar va fi din nou un an în care băncile vor lupta cu scăderea costurilor, iar sistemul bancar ca atare va intra într-o fază de consolidare. Cred că 2012 se va menţine la un palier aproximativ egal cu cel din 2011, dar ar putea fi anul în care sistemul bancar ar trece pe profit.

Capital: Care credeți că vor fi segmentele cu cea mai rapidă dinamică în 2012, economisirea sau creditarea? Persoane fizice sau juridice?

Sergiu Oprescu: Dacă e să mă raportez la semnele de la începutul lui 2012, acestea sunt mai negative față de cum erau la începutul lui 2011. Totuși, pentru noi mă aștept să avem o dinamică pozitivă în ceea ce privește creditarea și mă refer aici în special la cea ipotecară. Combinat, atât cea pe Prima Casă, cât și creditarea standard. E clar că s-a ajuns la un minim al prețurilor, ele stagnează de o perioadă destul de lungă, iar șansele de a se duce  pe un palier și mai jos sunt minime. Cred că am ajuns pe un palier de relansare a creditării ipotecare. De altfel, în ultimii trei ani de zile, creditarea ipotecară a fost singurul segment de împrumut neguvernamental care a avut un ritm susținut de creștere, ritm generat în mare parte de programul Prima Casă.  Creșterea a fost pe fiecare an de peste 10%. Adică de la 5,4 miliarde de euro, cât aveam pe creditarea ipotecată în 2008, am ajuns la 7,4 miliarde de euro la sfârșitul lui iunie 2011. A fost o creștere semnificativă.

Capital: Tendința aceasta va continua și în 2012?

Sergiu Oprescu: Mă aștept să existe în continuare o dinamică puțin mai ridicată a segmentului ipotecar față de alte segmente de creditare, poate nu neapărat cu același ritm ca până acum. De asemenea, cred că și dinamica cre­ditării întreprin­de­­rilor mici și mijlo­­­­cii poate fi mai bună, pentru că, dacă vom avea un an cu creștere eco­nomică, e de așteptat ca IMM-urile care aduc cea mai mare pondere la creșterea PIB să sufere un impact pozitiv și să aibă nevoie de finanțare.

Capital: Ce tendințe vor fi pe partea de creditare?

Sergiu Oprescu: Tendința va fi de creditare în lei și ne așteptăm să avem creștere pe acest segment în 2012. Posibilitatea de a accesa economisire externă se restrânge, iar economisirea internă se face preponderent în lei. Ca atare, mă aștept ca împrumuturile să fie majoritar în lei în 2012. Acest fapt va avea un impact pozitiv pe piață pentru că o să avem două trenduri diferite: pe de o parte, rata dobânzilor la lei va scădea, iar conectat cu faptul că economisirea externă devine din ce în ce mai greu accesibilă, ratele dobânzilor la creditele în euro pot crește, inducând de fapt o tendință de convergență a dobânzilor. Pe lei, mă aștept să scadă. Vom asista la dispariția diferențialului între dobânda la lei și dobânda la euro, care reprezenta un impediment destul de mare pentru creditarea în lei. Pentru că acest diferențial era perceput, în contextul în care cursul era menținut la un nivel cvasiconstant, ca fiind dezavantajos pentru un împrumut în lei. Dacă cele două tipuri de dobânzi vor continua să conveargă, e posibil ca diferențialul să dispară și să avem o creștere a creditării în lei, care va elimina și riscul de curs valutar.

Capital: Multe IMM-uri foloseau creditul de nevoi personale garantat cu ipotecă pentru a-și credita afacerea. Prin reglementările BNR, aceste produse sunt limitate. Cum vor înlocui IMM-urile această sursă de finanțare? Vor apărea produse noi pentru IMM-uri dacă este de așteptat o dinamică pozitivă a acestui segment?

Sergiu Oprescu: Da, sigur. Această practică a existat în trecut, pentru că era mai ușor de obținut un credit pe persoană fizică pentru a investi în firmă. Din perspectiva clientului, exista mai puțină birocrație așa. Acum, intrăm într-o zonă de normalitate: este firesc ca antreprenorul să aibă și să prezinte un plan de afaceri, să știe exact ce are de făcut cu firma în următorii ani de zile, să prezinte un cash-flow. Aceasta obligă și banca, și clientul la un exercițiu firesc de previzionare a vânzărilor, a costurilor, a beneficiilor etc. Acest exercițiu de normalizare va fi benefic antreprenorului, pentru că își va face propria sa analiză în momentul accesării creditului și el va fi primul care va decide dacă un astfel de credit îi este sau nu folositor. Bineînțeles, dintr-o anumită perspectivă poate fi privit ca o birocratizare suplimentară, dar din perspectiva riscului va avea un efect pozitiv, inclusiv din perspectiva antreprenorului de a-și asuma riscuri la care nu s-a gândit inițial. IMM-ul va câștiga ceva din această rigoare de finanțare și va evita sincopele ulterioare. E mai bine să fii precaut la început, să măsori de șapte ori și să tai o dată. Din această perspectivă mă aștept ca la un fel de obligație din partea sistemului bancar să faciliteze și să vină cu produse dedicate fiecărui tronson de activitate al acestui segment de clientelă, de la credite de investiţii, la credite de capital de lucru.

Capital: Va fi creditul ipotecar cel mai profitabil sector în acest an, pe care l-ați caracterizat ca fiind oricum o perioadă mai dificilă?

Sergiu Oprescu: Creditul ipotecar are avantajul de a avea cel mai scăzut nivel de neperformanță dintre toate segmentele sistemului bancar. Dacă ținem cont de faptul că principalul element de cost pentru bănci în acest an a fost dat de provizionarea neperformantelor, creditul ipotecar, chiar dacă este acordat pe termen lung, la dobânzi competitive (mă refer aici în special la produsul Prima Casă), pentru că Euribor +4% este aproape echivalent cu CDS-ul României, a avut cel mai scăzut nivel de neperformanță. De ce Prima Casă a avut un element de neperformanță atât de mic? Aceste imobile au fost cumpărate la niște prețuri mai mici. Programul a intrat în vigoare după ce piața s-a ajustat. Acum, suntem într-o piață deja ajustată și, în al doilea rând, acest program se adresează celor care achiziționează acum prima casă cu destinație clară pentru locuit. Este locuința în care își întemeiază familia și acesta este segmentul care performează cel mai bine oriunde în lume. Bubble-ul  a fost generat de exotism, de exuberanță, de casele de vacanță. Segmentul ipotecar are avantajul neperformanței mai mici și atunci profitabilitatea este mai puțin afectată de acest segment.

Capital: Cum vedeți posibilitatea vânzării pachetelor de creanțe garantate către firme specializate de recuperare? Ați avut executări silite?

Sergiu Oprescu: Nu am intrat pe segmentul vânzării de portofolii de credite garantate. Avem divizii specializate pe credite neperformante și executare silită în interiorul băncii. Am avut și executări silite, pentru că atunci când un client ajunge ca nici după una sau mai multe restructurări ale creditului să nu mai poată plăti, trebuie să te îndrepți împotriva colateralului. Un fenomen pe care însă l-am sesizat în ultimii trei ani de zile este o creștere a perioadei pentru executări. În perioada de exuberanță, ne luam în calcul, în modelele noastre interne, că un imobil se poate executa în aproximativ nouă luni de zile. În mod evident, acum, un proces de executare durează peste un an de zile din momentul declanșării acesteia. Dar executarea, odată declanșată, devine ireversibilă.

Capital: Care ar fi cea mai mare valoare pe care ați reușit să o obțineți prin executarea silită a unui imobil?

Sergiu Oprescu: Depinde foarte mult de obiectul garanției. Au fost situații în care am reușit să vindem foarte repede, dar și situații în care am făcut nenumărate licitații și ne-am prezentat în piață cu mai multe prețuri. Maximul obținut este pentru noi recuperarea creditului, restul revine clientului. Am avut și exemple în care am vândut garanția materială și ­ne-am recuperat integral creditul.

Capital: Cum credeți că va afecta gradul de îndatorare și creditarea populației, în general, noul regulament de creditare care va intra în vigoare la finele lui ianuarie 2012, după obținerea aprobării Normelor bancare de creditare de la BNR?

Sergiu Oprescu: Noul regulament nu va afecta creditarea ipotecară. Pe partea de credite de consum, vom asista clar la o scădere a componentei în euro. Din perspectiva creditării în lei, în schimb, nu cred că vom avea scăderi. E o portiță lăsată deschisă și, în măsura în care diferențialul acela de dobândă de care vorbeam mai devreme dispare, va fi o portiță din ce în ce mai des utilizată de clienți și de bănci. Să ne amintim de Polonia, care a permis creditul de consum doar în zloți.

Capital: Va dispărea euro?

Sergiu Oprescu: Nu cred că se va întâmpla acest lucru. Uniunea Europeană are capacitatea să gestioneze această criză. Se vorbește, se speculează, dar nimeni nu a făcut o proiecție concretă asupra impactelor uriașe pe care le-ar avea un astfel de fenomen. S-ar putea ca un scenariu concret să dezvăluie că renunțarea la euro ar costa mult mai mult decât păstrarea monedei unice europene.

„Diferențialul de dobândă dintre creditele în lei și cele în euro va tinde spre convergență din 2012, fapt care va impulsiona cre­di­ta­rea în lei pentru per­soane fizice și juri­dice.”
„Chiar cu dobânzi mici și pe termen lung, Euribor +4%, o dobândă aproape de nivelul CDS-ului României, creditele Prima Casă au o rată de neperformanță mică, asigurând profitabilitate.”

Sergiu Oprescu, președinte, Alpha Bank

CARTE DE VIZITĂ

Președinte executiv Alpha Bank – din februarie 2007 până în prezent;

Vicepreședinte Asociația Română a Băncilor;

Vicepreședinte executiv Alpha Bank – din ianuarie 2001 până în februarie 2007;

Preşedinte al Consiliului Bursei de Valori Bucureşti între 2001 şi februarie 2006;

CEO și vicepreședinte Alpha Finance Ro­mânia între 1996 și 2000.