«E vorba de hoţie, de un mare jaf? Poate să-l acuze cineva pe Tăriceanu de subminarea economiei naţionale?» În ultimele zile ale guvernării Tăriceanu, când toată lumea era ocupată cu campania electorală, o hotărâre de guvern, ţinută la macerat mai bine de un an, ajungea pe masa Executivului. Era iniţiată de Dorin Marian, un fost angajat al lui Dinu Patriciu, plasat pentru astfel de sarcini în fruntea Cancelariei lui Tăriceanu. Actul respectiv se îngrijea de supra
«E vorba de hoţie, de un mare jaf? Poate să-l acuze cineva pe Tăriceanu de subminarea economiei naţionale?»
În ultimele zile ale guvernării Tăriceanu, când toată lumea era ocupată cu campania electorală, o hotărâre de guvern, ţinută la macerat mai bine de un an, ajungea pe masa Executivului. Era iniţiată de Dorin Marian, un fost angajat al lui Dinu Patriciu, plasat pentru astfel de sarcini în fruntea Cancelariei lui Tăriceanu. Actul respectiv se îngrijea de suprafeţele din Marea Neagră pe care România avea să le câştige în procesul cu Ucraina.
Dacă România nu câştiga acel proces, nu era nicio problemă, documentul respectiv nu avea cum să dăuneze. Amintitul act normativ concesiona dreptul de exploatare a gazelor şi petrolului unei firme fără bani, fără angajaţi, fără trecut, doar cu viitor. Un viitor asigurat de guvernul Tăriceanu, un prieten al lui Dinu Patriciu. Firma care a câştigat concesiunea prin pixul lui Tăriceanu era reprezentată de un individ care era angajat la Rompetrol, firma lui Dinu Patriciu. Prin H.G.-ul amintit se făcea o mică modificare majoră: dacă prin legislaţia anterioară statul român urma să primească 55% din ce se obţinea din respectivele zăcăminte, guvernul Tăriceanu a stabilit că procentele sunt prea mari şi, în consecinţă, a stabilit o redevenţă între 3% şi 13%. Cât ar fi câştigul potenţial al firmei cu capital de 200 de lei şi fără salariaţi – dacă ar fi zece, treizeci sau cincizeci de miliarde de euro, cifre vehiculate în presă – nici nu mai are importanţă; suma e atât de mare, încât devine abstractă.
Cu morga-i bine-cunoscută, Patriciu a catadicsit să spună doar că este vorba de o maşinaţiune politică, menită să-l discrediteze pe el şi firmele lui; fără să explice dacă e sau nu implicat. Tăriceanu spune că nu-şi aminteşte bine despre ce e vorba, pentru că un prim-ministru semnează mii de documente într-un mandat. Îşi poate aminti însă şi concediul petrecut vara trecută pe iahtul lui Patriciu, şi faptul că un fost preşedinte al ANRM (Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale) a fost demis pentru că nu dorea să se lase mânuit de sforarul-şef.
Cam acestea sunt faptele, aceasta e miza. E vorba de hoţie, de un mare jaf? Cine ar putea să afirme aşa ceva fără a avea probe? E vorba de o hotărâre de guvern pentru care s-a muncit mai bine de un an. Poate să-l acuze cineva pe Tăriceanu de subminarea economiei naţionale? Nici vorbă, a fost premierul în timpul căruia economia naţională duduia. Acum vreo doi ani, Traian Băsescu a spus că mafia stă la masa Guvernului. Un tir purificator de flegme şi înjurături s-a îndreptat şuvoi către Palatul Cotroceni. S-a stabilit atunci că afirmaţia respectivă e dovada clară că Băsescu este un dictator odios, care vrea să încalece Guvernul. Acum, ce putem să mai facem? Să-i dorim domnului Tăriceanu mult succes şi un somn liniştit…