Încă o societate de asigurări este acuzată că nu plăteşte la valoarea reală despăgubirile pentru şoferi . De această dată este vorba despre Astra Asigurări care, potrivit unui comunicat al Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente, plăteşte doar “sume derizorii fără consimţământul clientului”. Potrivit acestora, sistemul de plată presupune că păgubitul primeşte, direct şi înainte de a ajunge în service, în jur de 25%-40% din valoarea daunei iar dosarul se închide în termen de 3-4 zile. Banii ar fi viraţi într-un cont deschis de societatea de asigurare. Nu este pentru prima dată când ASSAI face astfel de acuzaţii la adresa asigurătorilor. De-a lungul timpului au fost acuzate de practici asemănătoare şi alte societăţi cum ar fi Euroins sau Carpatica Asig.
Arbitrul pieţei face deja controale
Autoritatea de Supraveghere Financiară spune că nu are atribuţii în sensul rezolvării conflictelor dintre service-uri şi asigurători însă spune că demarase deja un control la Astra. “ASF a solicitat deja clarificări de la Astra Asigurări în privinţa modului în care înţelege să instrumenteze dosarele de daună, societatea aflându-se încă în termenul de răspuns pentru aceste clarificări.”, arată un comunicat al instituţiei de supraveghere. Potrivit acestora, în cazul în care sunt descoperite nereguli, legea le dă dreptul de a aplica sancţiuni care merg de la avertismnet până la amenzi sau chiar ridicarea dreptului de a mai vinde RCA. De asemenea, ASF a ţinut să clarifice care sunt condiţiile legale în care asigurătorul poate face şoferilor păgubiţi o propunere de despăgubire înainte de efectuarea reparaţiilor.
“În cazul în care asigurătorul a formulat o ofertă de despăgubire ‘‘în evaluare proprie’’ (respectiv înainte de efectuarea reparațiilor), ofertă cu care persoana păgubită nu este de acord, aceasta poate depune documente fiscale prin care să arate mărimea prejudiciului și să solicite plata diferenței de despăgubire cuvenite. Societatea de asigurări trebuie să plătească diferența de sumă în cel mult 10 zile de la depunerea documentelor suplimentare”, spun cei de la ASF.
Autoritatea poate verifica dacă suma oferită de asigurător (pe baza evaluării proprii a asigurătorului care trebuie să se transpună într-o OFERTĂ făcută de asigurător și ACCEPTATĂ de către păgubit) este plătită în cel mult 10 zile de la momentul depunerii ultimului document, dar nu mai mult de 3 luni de la deschiderea dosarului de daună.
Ce spun intermediarii
Brokerii de asigurări, pe de altă parte, au păreri diferite în ceea ce priveşte modalităţile prin care unii asigurători înţeleg să îşi despăgubească clienţii. Victor Şraer, şeful Otto Broker, spune că dacă lucrurile stau aşa cum le prezintă service-urile situaţia este “foarte gravă”.
Viorel Vasile, şeful celui mai mare broker local, Safety Broker, afirmă că despăgubirea parţială a clienţilor este o tehnică utilizată de cel puţin trei societăţi de asigurare din România. Potrivit acestuia, Safety a primit reclamaţii de la clienţi care spun că au încasat mai puţin de jumătate din suma cuvenită pentru reparaţii în urma accidentelor rutiere. Vasile susţine că asigurătorii plătesc sume sub formă de avans pentru a închide într-un timp foarte scurt dosarele de daună fapt care le permite să nu mai constituie rezerve.
Fără aceste rezerve, cifrele asigurătorilor(solvabilitatea în primul rând) arată mai bine însă riscul de a ajunge la un moment dat în situaţia de nu mai putea achita daunele este mai mare.
La ce trebuie să fim atenţi. Sfaturi de la şeful brokerilor
Mai moderat, reprezentantul brokerilor de asigurare, Bogdan Andriescu, spune că dacă despăgubirea în cash nu este considerată un avans, atunci nu este în regulă.“Clientului i se plăteşte o sumă în cont, drept despăgubire. O poate considera un avans. Apoi, dacă societatea nu îi plăteşte restul până la valoarea reală a daunei, se poate îndrepta împotriva asigurătorului făcând reclamaţie şi sesizând autoritatea de supraveghere. Depinde cum e considerată suma virată. Dacă societatea de asigurare nu o consideră un avans, ci o despăgubire integrală, mizând pe faptul că mulţi clienţi se mulţumesc cu suma oferită, atunci nu este în regulă”, afirmă şeful UNSICAR.
El spune de asemenea că este o ciudăţenie cum reuşeşte o societate de asigurare să deschidă un cont la dispoziţia clientului.
Potrivit lui Andriescu, clienţii nu trebuie să considere dosarul încheiat atâta timp cât nu au semnat că sunt de acord cu cuantumul despăgubirii. “Atâta timp cât nu dai o declaraţie că eşti de acord cu valoarea despăgubirii în bani, dosarul de daună nu este închis. Astfel, poţi merge în continuare să îţi recuperezi banii, valoarea reală a despăgubirii, făcând reclamaţie la societate şi sesizând autoritatea de supraveghere. Trebuie să existe o înţelegere cu clientul asupra despăgubirii. Când primesc acei bani în cont, clienţii trebuie să fie atenţi dacă vor semna ceva, să vadă cum e considerată acea sumă ca despăgubire”, conchide Andriescu.
“Ciudăţenii” generalizate
Uşor, uşor iese la iveală miracolul prin care rata combinată a daunei a reuşit să coboare în doar un an de zile de la 147% (la finele trimestrului I din 2012) la 100% (la sfârşitul lunii martie 2013), în condiţiile în care numărul de accidente chiar a crescut în această perioadă, daunele morale au crescut consistent, iar tarifele aproape că au stagnat pe medie. Practic, toată această îmbunătăţire a rezultatului global pe RCA s-a produs prin “penalizarea” păgubiților, mai exact prin acordarea unor despăgubiri cu mult sub valoarea reală. Revista Capital a tratat pe larg şi în exclusivitate aceast paradox într-o analiză publicată în urmă cu trei săptămâni.