Capacitatea de asistenţă tehnică este net depăşită de parcul auto. Dealerii de automobile anunţă aproape lunar noi investiţii în dezvoltarea reţelelor service. Cu toate acestea, clienţii se văd nevoiţi să aştepte săptămâni bune pentru o reparaţie.

Câţi dintre posesorii de automobile din România sunt mulţumiţi pe deplin de serviciile atelierelor de reparaţii auto? O întrebare la care niciunul dintre cei implicaţi în comerţul cu autovehicule sau în activităţile adiacente nu ne-a putut răspunde. Asta, şi pentru că nu există studii realizate pentru zona de service a industriei auto româneşti. Companiile de pe piaţă sunt eficiente în transmiterea de informaţii despre recordurile de vânzări înregistrate, despre cât de elegante şi spaţioase sunt showroom-urile şi profesionalismul reprezentanţilor de vânzări. Despre service, însă, mai nimic.

„Avem probleme legate de service“, recunoaşte Cătălin Gavra, directorul general al Romcar, compania care importă marca Ford în România. „Acestea sunt generate de faptul că ritmul de dezvoltare a reţelelor de service nu a ţinut pasul cu creşterea volumului de vânzări. Toate mărcile suferă în acest moment, mai mult sau mai puţin, de o subdimensionare a reţelei de service-uri. Acest fapt duce la timpi mari de aşteptare atunci când este nevoie de o operaţiune de întreţinere sau de reparaţie“, adaugă oficialul.

Şi Dana Cortina, director al celui mai puternic importator român, Porsche România, are o părere similară: „Acum investim pentru a reuşi să îmbunătăţim un aspect al activităţii noastre cu care am rămas datori clienţilor. Este vorba de capacitatea de service, care în 2006, în ciuda celor 75 de locuri de muncă din ateliere, s-a dovedit insuficientă“, a declarat reprezentanta importatorului.

Şi totuşi, nu este peste tot la fel. În reţeaua Dacia, la cele aproximativ 100 de unităţi service, timpul de aşteptare pentru o reparaţie este, în general, de numai câteva ore sau zile, asta şi datorită unui depozit naţional de piese de schimb care poate livra piesa solicitată în maximum 48 de ore.

„Avem o capacitate de acoperire a cererilor de service suficientă“, susţine şi Cristian Milea, directorul reţelei de dealeri a importatorului AutoItalia. „Posibilităţile noastre de a asigura servicii de întreţinere şi reparaţie sunt peste media celor care comercializează mai mult de 10.000 de maşini pe an“, adaugă Milea.

Clientul nostru? Să aştepte!

70-6861-52_ks35162372x1524.jpgÎn ciuda investiţiilor din ce în ce mai mari realizate de companiile auto, reţeaua de service-uri din România este mult sub nivelul optim. Pentru o simplă revizie este nevoie de programare, iar operatorul de la celălalt capăt al firului poate da ca termen de prezentare la atelier între două zile şi trei luni. În afara celor de la Dacia, majoritatea companiilor aflate în topul vânzărilor se află şi în topul timpilor de aşteptare. Principalul motiv al problemelor de la service este gestionarea proastă a investiţiilor. Majoritatea importatorilor, stârniţi de vânzările ameţitoare, au preferat să investească în showroom-uri, lăsând numărul de ateliere de reparaţii la nivelul minim. Unii nici nu vor să mai arunce bani pe service-uri, anticipând o încetinire a vânzărilor, care ar putea duce la o supracapacitate de servisare în câţiva ani. În toată această încrengătură de bani şi interese, clientul rămâne pe ultimul plan.

Parcul auto al României era, la sfârşitul lui 2006, de circa patru milioane de autovehicule. Toate aceste maşini pot fi reparate sau întreţinute conform Registrului Auto Român, în câteva mii de unităţi service autorizate însă multe dintre acestea au ca obiect de activitate montarea de alarme auto sau schimbul de pneuri.

Bucureştenii sunt cei mai oropsiţi şoferi

„În Bucureşti putem spune că avem o mică problemă“, ne-a declarat Cristian Milea de la Autoitalia. „Sunt cozi la service, iar aşteptarea pentru o revizie poate ajunge la două săptămâni. Sunt însă mărci la care se aşteaptă şi trei luni pentru o reparaţie. Ei au o adevărată problemă, nu noi“, spune Milea. Deşi, conform statisticilor Registrului Auto Român (RAR), există nu mai puţin de 816 ateliere autorizate în Capitală, bucureştenii stau cu săptămânile la coadă pentru o revizie în garanţie, pentru că nu o pot face decât la unităţile recomandate de vânzător.

Lipsa pieselor de schimb este o altă problemă care generează întârzieri. „Când se prezintă multe maşini la atelier, este mult mai greu să gestionezi stocurile de piese. Nu suntem nici foarte aproape de depozitele centrale. Ford dorea până acum un an să creeze un astfel de depozit regional la Budapesta, ca să nu le mai aducem tocmai de la Köln. Acum, cu fabrica de la Craiova, este posibil să avem acest depozit aici. Costurile de logistică şi timpii de răspuns vor fi mult mai mici“, declară şi Cătălin Gavra.

Printre comercianţii de maşini care se consideră mulţumiţi de numărul de service-uri sunt şi cei de la Automobile Bavaria. „Putem repara 300 de maşini pe zi. Nu există un timp de aşteptare dacă toate piesele de schimb sunt disponibile“, ne-au declarat reprezentanţii fostului importator BMW. Cu toate acestea, investiţiile în zona de ateliere de reparaţii sunt mult prea mici şi întârziate în raport cu vânzările, iar acest lucru înnebuneşte şoferii, care se aliniază la intrarea în service-uri ca musulmanii pe drumul spre Mecca.