Extinderea epidemiei de coronavirus face ca efectele la nivel economic să fie din ce în ce mai vizibile. Călătoriile de afaceri sunt limitate, evenimente importante sunt anulate și numeroase companii își fac deja calcule cu privire la pierderile estimate. Pentru a ajuta companiile mici și mijlocii să treacă mai ușor de această perioadă, dezvoltatorul de soluții software de business Softone România oferă acces gratuit, timp de trei luni, pentru câte trei utilizatori ai companiilor doritoare la accesarea soluției de gestiune Soft1 360, pentru a susține lucrul de acasă.
“Am considerat că este necesar să ajutăm companiile care trec printr-o perioadă dificilă și cărora le este greu să se adapteze noilor realități și să își transfere munca angajaților la distanță. Vrem să ajutăm orice companie care își dorește acces la un serviciu de gestiune în Cloud. Acesta nu implică niciun efort din partea firmei, stocarea de date având loc la distanță, iar interfața fiind ușor de utilizat. Mai mult, vom asigura suport tehnic pe toată perioada”, a declarat Alexandra Lucescu, director comercial Softone România.
Ce este Soft1 360?
Soft1 360 este o soluție unică de Enterprise Mobility care îți permite utilizarea în maximă siguranță a tuturor funcționalităților Soft1, de oriunde și de pe orice dispozitiv. Fiind un serviciu în Cloud revoluționar, aceasta asigură flexibilitate în derularea activităților de business, oricând, oriunde, în siguranță și de pe orice dispozitiv care asigură acces permanent la produse și informații despre clienți, despre fluxul de mărfuri sau de încărcarea angajaților.
“Am decis sa ne sprijinim clientii în această perioadă dificilă și sa le oferim gratuit, timp de 3 luni, acces la Soft1 360 pentru a-si gestiona eficient business-ul, indiferent de locul în care se afla! Practic, ei vor beneficia de o soluție unică de Enterprise Mobility care le permite utilizarea în maximă siguranță a tuturor funcționalităților Soft1, de oriunde și de pe orice dispozitiv”, a explicat Alexandra Lucescu.
SoftOne Technologies este unul dintre cei mai importanţi furnizori de soluţii software ERP, CRM şi aplicaţii Web & Mobile din Europa de Sud-Est. Având sediul central în Atena, Grecia, SoftOne oferă opţiuni de găzduire a soluţiilor de business atât pe serverul clientului, cât şi în Cloud / Software as a Service (SaaS), companiilor de talie mică, medie, cât şi organizaţiilor mari. SoftOne are în prezent peste 190 de angajaţi si peste 2.500 de developeri, o sucursală în Salonic si 3 subsidiare în România, Bulgaria şi în Cipru. SoftOne Technologies este ‘Microsoft Gold Certified Partner’.
Compania este lider de piaţă în segmentul Cloud ERP / SaaS, cu peste 3.500 de instalări în Cloud, în timp ce Soft1 ERP este folosit de peste 18.000 de companii în mai multe pieţe internaţionale.