Începând cu 1 ianuarie 2015, companiile stabilite în Uniunea Europeană care furnizează servicii de telecomunicaţii, radiodifuziune şi televiziune sau servicii pe cale electronică (în cele ce urmează „servicii TBE“, denumirea generică a acestor servicii  provenind din iniţialele lor în limba engleză „telecommunications, broadcasting or electronic services“) către consumatori finali vor trebui să aplice TVA pentru aceste servicii, în mod diferenţiat, în funcţie de cotele de TVA din fiecare dintre statele membre în care sunt stabiliţi/ îşi au reşedinţa respectivii consumatori finali.

Ca principiu general, vor avea statut de consumator final, din perspectiva prestatorilor de astfel de servicii, acei clienţi din Comunitate care nu vor comunica prestatorului dovada că sunt înregistraţi în scopuri de TVA, respectiv nu vor comunica un cod valid de TVA. Aceştia pot fi persoane fizice, dar şi persoane juridice neimpozabile sau instituţii publice neînregistrate în scopuri de TVA.

Noile prevederi au fost transpuse și în legislaţia naţională de TVA (Codul fiscal şi normele metodologice aferente) şi se completează totodată cu dispoziţiile regulamentului de aplicare a Directivei TVA, care se aplică în mod direct în toate statele membre, astfel cum a fost acesta modificat prin Regulamentul nr. 1.042 publicat în octombrie 2013.

Astfel, noile reguli diferă în mod esenţial de actualele prevederi, potrivit cărora, companiile din UE prestatoare de astfel de servicii către consumatori finali aplică cota de TVA din statul membru în care sunt ele stabilite, neavând relevanţă din perspectiva TVA locaţia clienţilor persoane fizice sau alte entităţi neimpozabile. De aici şi preferinţa multor companii prestatoare de servicii electronice de a se stabili în Luxembourg, unde cota standard de TVA este de 15%, şi nu în alte state membre, cum ar fi Ungaria (27%) sau România (24%).

Minighişeul unic

Sistemul ce va intra în vigoare  începând cu 1 ianuarie 2015  poartă denumirea de minighişeu unic şi reprezintă extinderea unui sistem deja existent încă din 2003 la nivel european, dar care făcea referire doar la companiile din afara Comunităţii, care prestau servicii pe cale electronică şi care se înregistrau într-un singur stat membru în vederea taxării cu TVA a serviciilor electronice prestate către consumatori finali din toată Comunitatea.  

Noul minighişeu unic va permite companiilor din UE, prestatoare de servicii TBE, să declare TVA datorată pentru aceste servicii prin intermediul unui portal web în statul membru în care sunt stabilite/ îşi au sediul activităţii economice, prin depunerea trimestrială a unui singur decont de TVA specific pentru astfel de servicii. Acest regim este opţional, iar companiile care decid să-l aplice se pot înregistra în acest scop începând cu data de 1 octombrie 2014, respectiv cu trei luni anterior datei de intrare în vigoare a noului regim. În cazul în care nu se optează pentru utilizarea lui, companiile prestatoare de servicii TBE ar fi nevoite să se înregistreze în scopuri de TVA în fiecare stat membru în care le sunt stabiliţi consumatorii cu statut de consumator final.

Care sunt companiile afectate şi ce impact vor avea aceste reguli?

În mod evident, aceste modificări vor avea un impact major asupra desfăşurării activităţii companiilor de telecomunicaţii, prestatorilor de servicii de cloudcomputing, furnizorilor de jocuri, aplicaţii mobile, muzică, filme etc. Întrucât regulile de TVA se schimbă la 180 de grade, activitatea acestor companii trebuie total reanalizată din perspectiva fiscală, trebuie actualizate sistemele IT, implementate proceduri şi metodologii interne în vederea respectării noilor reguli.

Astfel, deşi au mai existat modificări legislative şi în trecut cu privire la locul prestării de servicii, noul regim ridică multiple probleme legate, în primul rând, de posibilităţile tehnice şi soluţiile concrete de implementare a acestor schimbări.

Chiar şi în lumina clarificărilor aduse de Regulamentul din octombrie 2013, o problemă fundamentală pe care companiile afectate de aceste schimbări vor trebui să o soluţioneze este modalitatea în care vor reuşi să stabilească cu certitudine statul membru în care este localizat consumatorul final. În acest context, nu trebuie uitate nici aspectele legate de reticenţa consumatorilor de a-şi declara datele de identificare, făcând astfel şi mai dificilă misiunea companiilor de a determina statul membru în care aceştia sunt stabiliţi.  Or, un răspuns incorect la această problemă generează în mod vădit aplicarea unei cote de TVA eronate şi plata TVA către un stat membru căruia nu i se cuvine, concomitent cu neplata TVA către un stat membru îndreptăţit să colecteze acel TVA.

În plus, în practică, vor fi ridicate multiple semne de întrebare şi în situaţiile în care serviciile TBE vor fi furnizate prin intermediari, printr-o reţea/ interfaţa de telecomunicaţii sau prin intermediul unui portal. De asemenea, companiile vizate se vor confrunta cu o serie întreagă de noi obligaţii declarative, dar şi cu probleme precum stabilirea implicaţiilor fiscale ce pot fi generate de plată cu vouchere a serviciilor lor sau implementarea unor noi structuri de preţ care să ţină cont de variaţiile de cotă din fiecare stat membru. Practic, companiile vor trebui să cunoască, măcar în linii mari, regulile TVA şi cotele aplicabile în toate statele membre către care prestează astfel de servicii – nu mai mult de 28 de state membre. În mod concret, ţinând cont că unele state membre aplică cote reduse de TVA pentru anumite servicii (cărţi şi alte publicaţii online), cotele de TVA aplicabile pot varia între 3% şi 27%.

Totodată, dacă ne întrebăm ce impact vor avea aceste schimbări legislative asupra profitabilităţii unei companii ce are o abordare unitară în privinţa preţului serviciilor, indiferent de statul membru în care acestea sunt prestate, este lesne de înţeles că valoarea cotei de TVA aplicabilă în funcţie de statul membru în care se află beneficiarul se va reflecta în mod direct şi invers proporţional în marja de profit obţinută de companie din tranzacţiile efectuate în statul membru respectiv.

Alte aspecte de clarificat

Până la intrarea în vigoare a acestor prevederi, cu siguranţă mai trebuie clarificate diferite aspecte, precum sfera serviciilor care intră sub incidenţa acestor reguli şi stabilirea unei linii de demarcaţie între acestea şi serviciile neincidente, care vor fi elementele de diferenţiere ale statutului beneficiarului şi ce dovezi sunt necesare pentru ca prestatorul să fie considerat că ar fi acţionat cu bună-credinţă în stabilirea locului prestării şi ale statutului, din perspectiva TVA, a beneficiarului. În plus, ce se va întâmpla în situaţia în care statul membru de consum nu poate fi identificat? Şi cum va fi definit locul unde se află sediul activităţii economice sau un sediu fix.
În contextul prestării intracomunitare a serviciilor TBE, care vor fi regulile aplicabile în privinţa voucherelor, ţinând cont că în acest moment încă nu există un tratament uniform al acestora, aplicabil în toate statele membre?