Veşti bune legate de sistemul sanitar din România.
Peste 100 de ambulanţe de tip A, pentru Serviciile Publice de Ambulanţă, vor fi cumpărate de către IGSU
Sâmbătă, 18 martie, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a dezvăluit că va cumpăra 122 de ambulanţe de tip A, destinate Serviciilor Publice de Ambulanţă.
Autospecialele vor fi dotate cu defibrilator semiautomat şi alte echipamente medicale specifice, au transmis reprezentanţii IGSU.
Contractul a fost semnat vineri, 17 martie. El făcea parte dintr-un acord-cadru care expira în două zile, dar în urma discuţiilor continue şi aplicate purtate între părţi (IGSU şi societatea comercială), firma a acceptat în cele din urmă semnarea contractului aplicând corecţiile de preţ în conformitate cu legislaţia în vigoare, se mai arată în comunicatul transmis de către IGSU.
Fondurile au fost alocate în cadrul Programului Operaţional Regional
Banii pentru cumpărarea celor 122 de ambulanţe provin din Programul Operaţional Regional şi nu fac parte din cele alocate celor 1.200 ambulanţe de urgenţă de tip B şi C, pentru care specificaţiile tehnice au fost finalizate, urmând a începe consultările de piaţă, menţionează IGSU.
La începutul anului 2023, la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă s-a întrunit o comisie de specialişti, cu reprezentare largă, atât din cadrul serviciilor de ambulanţă, cât şi din cadrul UPU-SMURD şi al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă, care a urmărit revizuirea specificaţiilor tehnice pentru ambulanţele de urgenţă care vor fi achiziţionate, astfel încât dotarea acestora să fie în conformitate cu toate evoluţiile tehnicii şi a tehnologiilor medicale actuale.
Dintre cele 1.200 ambulanţe care vor fi achiziţionate din fonduri europene nerambursabile, cea mai mare parte vor fi direcţionate către Serviciile Publice de Ambulanţă, iar restul către SMURD, arată IGSU.
Cu o zi în urmă, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţa că s-au semnat primele contracte din fonduri europene din PNRR, în valoare de 1,4 miliarde de lei. Fondurile sunt destinate construirii a patru noi unităţi spitaliceşti în Cluj Napoca, Bistriţa, Târgu Mureş şi Alba Iulia.
Rafila: Au fost semnate primele contracte de finanțare a patru spitale prin PNRR
Este vorba despre Centrul Regional de Boli Cerebrovasculare şi Neurochirurgie la Cluj Napoca, proiect în valoare de 195 milioane de lei, Spitalul Judeţean de Urgenţă Bistriţa – în valoare de 408 milioane de lei, de o unitate nouă pentru Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş, în valoare de 523 milioane de lei şi despre Spitalul Judeţean de Urgenţă Alba Iulia – Relocarea şi modernizarea activităţii secţiei de oncologie şi înfiinţare compartiment cardiologie intervenţională – în valoare de 234 milioane de lei.
„Cred că dincolo de bucuria a semnării acestor prime contracte de finanţare a unităţilor spitaliceşti, finanţate din PNRR, discutăm de investiţii în zonele de patologii prioritare în România.
Marea majoritate a cazurilor de îmbolnăvire, boli cronice sau boli acute care ulterior au consecinţe dramatice, bolile cardiovasculare şi cerebrovasculare, bolile oncologice, ele se regăsesc în toate aceste patru proiecte.
Nu este întâmplător pentru că noi am prioritizat la Ministerului Sănătăţii aceste patologii ca să beneficieze de finanţare în cadrul proiectelor depuse de către autorităţile locale sau de către unităţie Ministerului Sănătăţii”, a afirmat Alexandru Rafila.