Serviciile secrete americane vin cu două teorii despre originea coronavirusului. Niciuna nu-i sigură în totalitate
Agențiile de spionaj și de informații din Statele Unite ale Americii au două teorii cu privire la originea coronavirusului. O teorie este susținută de către două agenții americane de informații și spune că virusul a apărut pe cale naturală în urma contactului uman cu animalele infectate. Cea de-a doua teorie este susținută de o altă agenției americană de informații și spune că virusului a scăpat dintr-un laborator, în urma unui accident.
„Comunitatea de Informaţii a Statelor Unite nu ştie exact unde, când sau cum virusul care provoacă COVID-19 s-a transmis iniţial, dar a coagulat două scenarii probabile”, conform unui comunicat făcut public de Biroul Directorului pentru Informaţii al SUA.
Nicio teorie nu este 100% sigură
Deși serviciile secrete americane au venit cu două teorii, acestea nu sunt 100% sigure. Majoritatea agenților de spionaj din SUA sunt de părere că nu există ”suficiente informaţii pentru a aprecia dacă un scenariu este mai probabil decât celălalt”.
Miercuri, președintele american le-a cerut serviciilor secrete de informații din SUA să ”redubleze eforturile” pentru găsi mai repede originea coronavirusului. Teoria potrivit căreia virusul ar fi fost scăpat dintr-un laborator, în urma unui accident, a revenit în ultimele săptămâni. Președintele Joe Biden cere ca raportul să fie gata în 90 de zile.
“Statele Unite vor continua să lucreze cu partenerii lor din toată lumea pentru a face presiune asupra Chinei cu scopul de a participa la o anchetă internaționala completă, transparentă şi bazată pe dovezi”, a adăugat președintele american, criticând atitudinea Beijingului cu privire la acest dosar, notează AFP.
Sursă foto: Dreamstime