Serviciu militar voluntar. Ce salariu ar câștiga un militar voluntar?

Ministerul Apărării lucrează la un proiect de lege care se referă la stagiul militar voluntar. Anunțul a fost făcut marți, pe 6 februarie, de către președintele Comisiei de Apărare de la Camera Deputaților, Laurențiu Leoreanu. Proiectul prevede că stagiul militar voluntar ar fi deschis atât femeilor, cât și bărbaților, cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, pe o durată de patru luni. De asemenea, se preconizează existența unor stimulente pentru cei care aleg să participe.

Marți, membrii comisiilor de apărare din Senat și Camera Deputaților s-au întâlnit cu ministrul Apărării, Angel Tîlvăr.

„S-a discutat pe trei linii legislative: legea apărării, care este în formă finală şi va pleca pe circuitul de avizare, legea 446 care a fost gândită şi începută din 2022 şi care vine inclusiv cu statutul militarului voluntar în termen şi acolo sunt, într-adevăr, câteva precizări pe care le-a prezentat ministrul, noi nu am văzut draftul, cu privire la cei care pot să facă (stagiul voluntar – n.r.): femei şi bărbaţi între 18 şi 35 de ani care nu au satisfăcut stagiul militar.

Perioada pe care au propus-o e de patru luni şi, sigur, anumite recompense privind cazarea gratuită, salarizare, care singur acolo se mai poate discuta, deci şi nişte stimulente. (…) Nu am intrat în detaliu pe propunerea de salarizare, era de a se merge, în discuţiile libere, undeva la trei salarii medii brute pentru acea perioadă. Ultimul proiect discutat ar fi statutul cadrelor militare, care în momentul de faţă se află în configurarea finală a draftului”, a precizat Leoreanu, la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, Legea 446 a ajuns la Ministerul Finanțelor pentru avizare, după ce a parcurs „toate celelalte puncte de oprire”.

„Ministerul Apărării şi noi ne-am dori să intre în această sesiune în dezbatere aceste legi ale apărării, aşa cum le-am numit, şi să le putem dezbate, amenda şi aduce într-o formă finală cât mai repede”, a transmis deputatul.

Se dorește introducerea serviciului militar voluntar

Generalul Gheorghiţă Vlad, Șeful Statului Major al Apărării, a declarat că există intenția de a introduce un serviciu militar voluntar adresat tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care își doresc să îmbrace haina militară. A subliniat că este necesar să fie identificate instrumentele corespunzătoare pentru a avea o populație pregătită.

 ”Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a spus el.

Într-un interviu acordat Europa Liberă, Șeful Statului Major al Apărării a afirmat că este necesar să avem discuții despre o politică de pregătire a populației în caz de război.

“În primul rând trebuie să avem o societate rezilientă şi pentru asta trebuie să lucrăm pentru o industrie corespunzătoare să ducă un efort de război, trebuie să discutăm de o politică de combatere a dezinformării, trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populaţiei şi aici să pot să menţionez că Ministerul Apărării Naţionale are un proiect de lege – proiectul de modificare a legii 446 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, în care de ani, zic, destul de buni, încercăm să schimbăm acest sistem un pic”, a afirmat Gheorghiţă Vlad.

A completat că eliminarea serviciului militar obligatoriu a generat un deficit nu doar pentru România, ci și pentru toate țările membre NATO.

“Renunţarea la conscripţie, la armata obligatorie, a adus un deficit nu doar pentru România, pentru toate ţările din NATO. Vedeţi că este o discuţie destul de intensă în toate ţările NATO, pentru că avem o rezervă operaţională îmbătrânită, nu avem programe coerente pentru pregătirea populaţiei, tinerii noştri nu sunt educaţi de pe băncile şcolii în spiritul patriotic cum am fost învăţaţi cei de vârsta noastră. Dar nu o spun cu reproş. Noi trebuie să găsim instrumentele necesare pentru a avea o populaţie pregătită şi o societate rezilientă”, a explicat şeful Statului Major al Apărării.

A subliniat că se are în vedere implementarea unui serviciu militar voluntar.

“Ne dorim să introducem un serviciu militar în termen voluntar, adică vizăm segmentul de vârstă între 18 şi 35 de ani, indiferent de sex, naţionalitate, credinţe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară, să plătim acest serviciu şi să îi pregătim în principiile de bază de ducerea războiului”, a mai declarat Gheorghiţă Vlad.

Gheorghiță Vlad
Gheorghiță Vlad; SURSA FOTO: Facebook, General Gheorghita Vlad

Nu se va reintroduce serviciul militar obligatoriu

Când a fost întrebat dacă acest proiect implică reinstaurarea serviciului militar obligatoriu, șeful Statului Major al Apărării a răspuns:

“Nu obligatoriu pentru toată lumea. Pentru cel care doreşte să participe la un astfel de program. (…) Vă dau exemplul Suediei. Au chestionat 40.000 de tineri şi s-au înscris în acest program 8.000 de tineri. Un sistem similar trebuie să adopte şi România. Să ne adresăm celor care doresc să înveţe să tragă cu arma, să se orienteze într-un mediu dificil, să supravieţuiască într-un mediu dificil, să ştie să se protejeze împotriva armelor chimice, să-şi facă o decontaminare personală. Sunt foarte multe lucruri care pot fi învăţate şi achiesate de doritori”.

Generalul a mai fost întrebat dacă Armata ar dispune de resursele logistice necesare pentru a pregăti câteva mii de femei și bărbați.

“Da, cu maximă responsabilitate, răspunsul este afirmativ”, a răspuns Gheorghiţă Vlad.

Acesta spus și în ce etapă se află acest proiect.

“Este depus în cele două camere, la Comisiile de apărare şi la Camera Deputaţilor şi la Senat. Eu cred că după ce se trece de acest val de alegeri consecutive, va fi luat în discuţie cu prioritate. (…) E important să se întâmple anul acesta pentru că toate ţările NATO şi toată Europa este în postura de a cumpăra timp. Timpul este o resursă preţioasă şi cred că nu trebuie irosită nicio secundă. Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a mai transmis şeful Statului Major al Apărării.