Proiect de lege privind serviciul militar obligatoriu în Italia
Partidul Liga din Italia, al vicepremierului Matteo Salvini, a depus la Camera Deputaților un proiect de lege care propune o perioadă obligatorie de șase luni pentru serviciul militar sau civil pentru toți tinerii cu vârste cuprinse între 18 și 26 de ani.
Pe de altă parte, aliații de centru-dreapta ai formațiunii de extremă dreapta, inclusiv ministrul apărării din Italia, Guido Crosetto, se opun acestei măsuri.
„Astăzi, proiectul de lege al Lega pentru reintroducerea a șase luni de serviciu civil sau militar pentru tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 26 de ani, pe bază regională și care să fie efectuat exclusiv în Italia, a fost depus la Camera Deputaților”, a scris Salvini pe rețelele de socializare.
„Sunt convins” că „aceasta este o formă de educație civică în serviciul comunității, promovând disciplina, atenția față de ceilalți și respectul față de sine și față de ceilalți, care poate avea efecte foarte pozitive”, a adăugat Salvini.
Obligativitatea fusese eliminată în Italia în 2005
Cu toate acestea, în ultimele luni, unele țări europene au luat în considerare extinderea conscripției ca răspuns la nevoile de apărare în creștere și la escaladarea tensiunilor geopolitice din regiune.
Propunerea a fost anunțată pentru prima dată de Salvini în data de 12 mai, provocând un schimb de replici cu ministrul Apărării, Guido Crosetto.
„Forțele armate nu ar trebui să fie văzute ca un loc de educare a tinerilor, o sarcină pentru familii și școli (…) Serviciul civil universal nu este o chestiune care ține de forțele armate”, a declarat Crosetto la Vicenza, potrivit Euractiv.
Stefano Graziano, liderul grupului Partidului Democrat (S&D) din comisia de apărare a Camerei Deputaților, a declarat că până și ministrul Apărării este împotriva acestui proiect privind serviciul militar. El a punctat că există un singur lucru care unește majoritatea: dezacordul perpetuu în legătură cu orice.
„Sperăm ca Salvini să retragă această propunere ridicolă și învechită”, a declarat acesta.
Val de critici la adresa vicepremierului Matteo Salvini
Salvini „nu se oprește nici după ce ministrul Apărării, Crosetto, i-a reamintit că serviciul obligatoriu este inutil. Aceasta este o altă încercare de a face titluri de presă cu o propunere care va ajunge într-un sertar”, a scris pe X Davide Faraone, liderul grupului Italia Viva (Renew) din Camera Deputaților.
Faraone a adăugat că „Statele Unite ale Europei propun o armată europeană comună; partidele ar trebui să se concentreze pe acest lucru și să lase ideile nostalgice ale lui Salvini în trecut”.