Actualul context internațional ridică semne de întrebare cu privire la securitatea regiunii. Din acest moment, autoritățile au în vedere introducerea serviciului militar. Şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, spune că este nevoie ca populația să fie pregătită.
România ar putea implementa un serviciu militar voluntar
Generalul Gheorghiţă Vlad, șeful Statului Major al Apărării, spune că intenția s-ar putea implementa un serviciu militar voluntar destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 18 și 35 de ani, care manifestă dorința de a se alătura armatei.
„Ne dorim să introducem un serviciu militar în termen voluntar, adică vizăm segmentul de vârstă între 18 şi 35 de ani, indiferent de sex, naţionalitate, credinţe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară, să plătim acest serviciu şi să îi pregătim în principiile de bază de ducerea războiului”, a spus acesta.
Acesta a precizat că este importată abordarea unei politici de instruire a populației în eventualitatea unui conflict militar.
Generalul Gheorghiţă Vlad a subliniat că, în primul rând, este esențial să avem o societate rezilientă, iar pentru aceasta, este necesar să lucrăm la dezvoltarea unei industrii capabile să susțină eforturile în caz de război.
El a adăugat că este important să discutăm despre o politică de combatere a dezinformării și să avem în vedere o strategie pentru pregătirea populației. În acest context, generalul a menționat că Ministerul Apărării Naționale are un proiect de lege.
“În primul rând trebuie să avem o societate rezilientă şi pentru asta trebuie să lucrăm pentru o industrie corespunzătoare să ducă un efort de război, trebuie să discutăm de o politică de combatere a dezinformării, trebuie să discutăm de o politică de pregătire a populaţiei şi aici să pot să menţionez că Ministerul Apărării Naţionale are un proiect de lege – proiectul de modificare a legii 446 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, în care de ani, zic, destul de buni, încercăm să schimbăm acest sistem un pic”, a afirmat Gheorghiţă Vlad.
Renunțarea la armată a fost un deficit pentru România și NATO
Generalul Gheorghiţă Vlad a argumentat că renunțarea la conscripție și armata obligatorie a generat un deficit nu doar pentru România, ci pentru toate țările membre NATO.
El a evidențiat că aceasta este o temă intens discutată în toate țările NATO, deoarece există o rezervă operațională îmbătrânită, iar programele pentru pregătirea populației nu sunt coerente.
Generalul a subliniat că tinerii nu sunt educați în spiritul patriotic așa cum erau generațiile anterioare. Pe fond, el spune că trebuie găsite instrumente necesare pentru a avea o populație pregătită și o societate rezilientă.
“Renunţarea la conscripţie, la armata obligatorie, a adus un deficit nu doar pentru România, pentru toate ţările din NATO. Vedeţi că este o discuţie destul de intensă în toate ţările NATO, pentru că avem o rezervă operaţională îmbătrânită, nu avem programe coerente pentru pregătirea populaţiei, tinerii noştri nu sunt educaţi de pe băncile şcolii în spiritul patriotic cum am fost învăţaţi cei de vârsta noastră. Dar nu o spun cu reproş. Noi trebuie să găsim instrumentele necesare pentru a avea o populaţie pregătită şi o societate rezilientă”, a explicat şeful Statului Major al Apărării.
Introducerea unui serviciu militar doar voluntar
Generalul Gheorghiţă Vlad vorbește despre introduce un serviciu militar în termen voluntar, vizând segmentul de vârstă între 18 și 35 de ani, fără a lua în considerare:
- sexul
- naționalitatea
- credințele religioase
El a menționat că această inițiativă vizează tinerii care doresc să se alăture armatei și să primească compensație pentru serviciul lor, fiind pregătiți în principiile de bază ale războiului.
“Ne dorim să introducem un serviciu militar în termen voluntar, adică vizăm segmentul de vârstă între 18 şi 35 de ani, indiferent de sex, naţionalitate, credinţe religioase, tineri care doresc să îmbrace haina militară, să plătim acest serviciu şi să îi pregătim în principiile de bază de ducerea războiului”, a mai declarat Gheorghiţă Vlad.
Generalul Gheorghiţă Vlad a menționat că proiectul propus nu implică reintroducerea serviciului militar obligatoriu pentru toată lumea. El este orientat către cei care doresc să participe la un astfel de program.
El a adus în discuție exemplul Suediei, unde un program similar a fost implementat cu succes.
„Nu obligatoriu pentru toată lumea. Pentru cel care doreşte să participe la un astfel de program. (…) Vă dau exemplul Suediei. Au chestionat 40.000 de tineri şi s-au înscris în acest program 8.000 de tineri.
Un sistem similar trebuie să adopte şi România. Să ne adresăm celor care doresc să înveţe să tragă cu arma, să se orienteze într-un mediu dificil, să supravieţuiască într-un mediu dificil, să ştie să se protejeze împotriva armelor chimice, să-şi facă o decontaminare personală. Sunt foarte multe lucruri care pot fi învăţate şi achiesate de doritori”, spune acesta.
Armata are resursele logistice necesare
Armata are resursele logistice necesare pentru pregătirea femeilor și bărbaților, spune acesta.
De asemenea, el a mai dat detalii și cu privire la stadiul în care se află proiectul.
Proiectul pentru introducerea unui serviciu militar voluntar a fost depus în cele două camere, la:
- Comisiile de Apărare din Camera Deputaților
- Senat
Potrivit generalului, acest proiect va fi discutat cu prioritate după încheierea ciclului de alegeri consecutive. Pe fond, el spune că proiectul este foarte important în contextul actual.