Cea mai mare platformă de food ordering din România va oferi începând de luna aceasta un nou serviciu pentru clienții săi. Acesta va fi deocamdată disponibil doar în București dar va fi extins și în alte orașe din țară.
Începând cu luna aceasta, clienții foodpanda.ro, cea mai mare platformă de food ordering din România, au acces la un nou serviciu prin intermediul platformei: livrare de cafea de la peste 40 de cafenele partenere. Pentru început, serviciul este disponibil doar în București, acesta urmând să fie disponibil și în orașe precum Cluj-Napoca, Iași sau Timișoara.
Serviciul de livrare de cafea reprezintă o nouă linie de business, complementară serviciului de livrare de mâncare, acesta fiind deja disponibil în mai multe țări din Grupul Delivery Hero.
Noul serviciu se adresează preponderent clienților care lucrează în birouri, iar programul nu le permite să ajungă să-și achiziționeze cafeaua din locația preferată. Astfel, aceștia au posibilitatea să-și comande cafeaua, urmând același proces de comandă pe platformă ca și în cazul preparatelor culinare. Suma minimă pentru o comandă diferă în funcție de cafeneaua aleasă, însă nu va depăși 24,99 lei.
„foodpanda își dorește să fie alături de clienții săi în toate momentele speciale, fie că vorbim despre un prânz la birou cu colegii, o masă în familie sau o seară de răsfăț savurând mâncarea preferată. Am lansat noul serviciu din dorința de a oferi clienților noștri și posibilitatea de a-și savura cafeaua preferată, printr-o simplă comandă de la birou sau de acasă. De asemenea, prin această inițiativă le oferim partenerilor nostri un canal de vânzare suplimentar, menit să le sporească afacerile”, a declarat Andreea Petrișor, Managing Director al Delivery Hero România.
În prezent, clienții pot comanda cafea de la peste 40 de cafenele din București, de la branduri precum: Tucano, The Coffee Shop sau Handsome Monk, dar și de la cafenele independente deținute de antreprenori locali, precum: UrBarn sau Teto.
Odată cu lansarea serviciului de livrare de cafea, foodpanda desfășoară campania 1+1 gratis, disponibilă până pe 19 septembrie, pentru comenzile de la cafenelele participante în campanie.