Google a lansat astăzi, în România, serviciul de navigare pentru terminale mobile cu Android. Astfel, aplicația Google Maps va putea fi folosită și ca sistem de navigare prin GPS, oferind indicații de orientare cu ghidare vodală celor care se deplasează cu mașina sau pe jos. România este una din primele 20 de țări în care acest serviciu este lansat.
„A fost unul dintre cele mai solocitate servicii, de la deschiderea biroului Google în România”, a declarat Dan Bulucea, country manager al companiei.
El spune că principalul avantaj al acestei aplicații este faptul că „îl avem mereu la îndemână, nu avem nevoie de un device în plus pentru a-l accesa”.
Practic, prin conexiunea de internet mobil pentru sunt descărcate cele mai recente hărți Google, iar GPS-ul este folosit pentru localizarea utilizatorului. În eventualitatea unei întreruperi a semnalului de internet mobil, utilizatorul poate naviga offline o perioadă, aplicația salvând pe terminal date despre locația curentă.
Pentru moment, noul serviciu este disponibil doar pentru utilizatorii sistemelor Andorid 1.6 și mai recente, data lansării și pentru alte sisteme de operare nefiind cunoscută încă. „În România, potrivit celui mai recent studiu întocmit de către Stat Counter, Androidul se situează undeva la 25% din totalul telefoanelor mobile vândute. La nivel mondial, există peste 200 de operatori de telefonie mobilă care oferă servicii destinate telefoanelor cu platformă Android. Numărul de aplicaţii Android Market a depăşit, în prezent, 200.000”, a spus Bulucea.
Mai mult, Julien Ducarroz, Chief Commercial Officer la Orange România, smartphone-urile reprezintă 30% din vânzările operatorului de telefoane mobile, iar Android are o cotă de 20% din toate terminalele cumpărate de clienți de la Orange.
„Acest serviciu nu va înlocui produsele profesionale”, mai spus Dan Bulucea.
„Dar cu siguranță va crește competiția din piață, iar în final, utilizatorii au numai de câștigat”, a adăugat el.
Navigarea cu Hărţi Google este o aplicaţie gândită să funcţioneze ca un echipament GPS conectat la internet şi care integrează următoarele funcţionalităţi: Street View, vizualizare prin satelit, căutare similară a locaţiilor cu cea de pe Hărţi Google şi căutare de-a lungul rutei a oricăror companii, benzinării sau restaurante.