Serviciul european unic de taxare rutieră va fi disponibil peste 3-5 ani

Comisia Europeană (CE) a stabilit principalele cerinţe şi specificaţii tehnice necesare lansării serviciului european de taxare rutieră electronică (SETRE), care va uşura plata taxelor rutiere pe tot teritoriul Uniunii Europene şi va fi disponibil peste 3-5 ani. Sistemul va permite utilizatorilor de drumuri să încheie un singur contract cu un singur furnizor de servicii şi să folosească doar un echipament electronic de bord. SETRE va fi disponibil la toate infrastructurile de pe

Comisia Europeană (CE) a stabilit principalele cerinţe şi specificaţii tehnice necesare lansării serviciului european de taxare rutieră electronică (SETRE), care va uşura plata taxelor rutiere pe tot teritoriul Uniunii Europene şi va fi disponibil peste 3-5 ani.

Sistemul va permite utilizatorilor de drumuri să încheie un singur contract cu un singur furnizor de servicii şi să folosească doar un echipament electronic de bord. SETRE va fi disponibil la toate infrastructurile de pe întreg teritoriul comunitar, autostrăzi, tuneluri şi poduri, la care taxa rutieră se poate plăti cu ajutorul echipamentului de bord.

Sistemele electronice de taxare rutieră au fost introduse în mai multe ţări europene la începutul anilor ’90. Majoritatea sistemelor funcţionează pe baza unui echipament de bord care transmite caracteristicile vehiculului operatorilor de drumuri, spre a se putea stabili cuantumul taxei în funcţie, de exemplu, de greutatea şi de dimensiunile maşinii.

„Diferitele sisteme de taxare electronică utilizate la nivel local şi naţional sunt însă, în general, incompatibile unele cu altele şi nu pot comunica decât cu echipamentele de bord respective”, se arată în comunicat.

Lipsa de interoperabilitate a acestor sisteme de taxare afectează în special transportul rutier internaţional.

„Pentru a călători din Portugalia în Danemarca, de exemplu, poate fi nevoie de cel puţin cinci cutii diferite pe tabloul de bord, fiecare dintre ele corespunzând unui contract separat cu un anumit operator de drumuri. Pentru transportator, care trebuie să pună cap la cap date de trafic, facturi primite, clauze contractuale şi ordine de plată, aceasta înseamnă timp pierdut cu hârtiile şi o povară administrativă costisitoare”, argumentează Comisia.

Decizia adoptată marţi de CE stabileşte totodată drepturile şi obligaţiile autorităţilor care impun taxa rutieră, ale furnizorilor de servicii şi ale utilizatorilor.

„Utilizatorii vor fi putea să-şi aleagă singuri furnizorul de servicii. Autorităţile care impun taxa rutieră vor comunica furnizorilor de servicii valoarea taxelor datorate, iar aceştia vor factura sumele respective pe numele utilizatorilor. Taxele rutiere plătite prin intermediul SETRE nu vor putea depăşi nivelul taxelor rutiere locale sau naţionale corespunzătoare”, explică CE.

În termen de trei ani, serviciul va fi pus la dispoziţia tuturor vehiculelor de peste 3,5 tone sau cu capacitate de peste nouă pasageri, inclusiv şoferul. SETRE va fi disponibil pentru toate celelalte vehicule în termen de cinci ani. Statele europene folosesc sisteme diferite de taxare rutieră, existând fie plata unei sume pentru perioada de timp în care se circulă, fie pentru numărul de kilometri parcurşi.

SURSA: Mediafax