Serviciul Sony “3D Experience” a adunat peste 10 milioane de accesări în ultimele şase luni, la nivel mondial, au anunţat japonezii.
Sony “3D Experience” este un serviciu gratuit oferit la cerere utilizatorilor de televizoare BRAVIA 3D LCD, player-e Blu-ray 3D şi sisteme Home Cinema Blu-ray. Serviciul oferă un mediu unde clienţii interesaţi pot descoperi şi se pot bucura de conţinut 3D.
“3D Experience” a fost lansat în luna iulie 2011 în cinci ţări şi este disponibil, în prezent, în 58 de ţări. În prezent sunt disponibile peste 50 de titluri, oferta urmând a fi extinsă până la 100 de titluri în primăvara anului curent.
“3D Experience” oferă o gamă extinsa de videoclipuri promoţionale şi conţinut precum filme, muzică, sporturi şi documentare în formatul 3D. De asemenea, sunt incluse scene din două dintre cele mai aşteptate filme ale anului, “The Amazing Spider-Man” şi “MEN IN BLACK 3”, realizate de Sony Pictures Entertainment.
Sony va continua să adauge, gratuit, conţinut 3D pentru a asigura / furniza un mediu în care utilizatorii pot descoperi şi se pot bucura de un conţinut 3D variat menit să le îmbogăţească experienţa 3D.