Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) demarează, în perioada 6-8 martie, sesiunea de înscriere în vederea validării solicitanţilor producători în cadrul programelor "Rabla" şi "Rabla Plus".
Potrivit unui anunţ postat pe site-ul instituţiei, intervalul de înscriere a fost aprobat prin intermediul a două Dispoziţii ale preşedintelui AFM emise în data de 28 februarie 2018.
Săptămâna trecută, Ministerul Mediului a publicat pe site-ul propriu, spre dezbatere publică, Proiectul de Ordin de ministru privind modificarea şi completarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017 – 2019.
Documentul, care poate fi consultat până pe data de 9 martie 2018, cuprinde o serie de modificări faţă de varianta anterioară, printre care introducerea condiţiei de valabilitate a inspecţiei tehnice periodice (ITP) a autovehiculului uzat, la momentul depunerii dosarului de acceptare, pentru persoane juridice, respectiv la momentul înscrierii la producătorul validat, pentru persoane fizice.
De asemenea, este introdus termenul de 60 de zile de la publicarea listei persoanelor juridice de drept privat acceptate pentru înscrierea la producătorii validaţi, precum şi lansarea spaţiului privat virtual pentru emiterea certificatelor de atestare fiscală.
În plus, va exista obligaţia înmatriculării autovehiculelor noi achiziţionate prin intermediul programelor "Rabla" şi "Rabla Plus", pe numele beneficiarilor, în termen legal de la emiterea facturii de achiziţie, pentru persoane juridice care primesc ajutor de minimis, şi se elimină data de 31 decembrie ca limită de valabilitate a notei de înscriere, prin urmare aceste documente urmând să fie valabile 120 de zile de la data emiterii. În acest sens, emiterea facturii şi introducerea datelor aferente vor fi făcute în termenul de valabilitate a Notei de înscriere.
Noile prevederi din Ghidul de finanţare mai fac referire la faptul că: monitorizarea ajutoarelor de minimis constă în verificarea respectării obligaţiei referitoare la înmatricularea autovehiculelor noi, recuperarea ajutoarelor de minimis şi, nu în ultimul rând, introducerea unui termen de 7 zile pentru soluţionarea neconcordanţelor referitoare la informaţiile aferente cererilor de decontare depuse de către producătorii validaţi, sub sancţiunea neincluderii în respectiva cerere de decontare a facturilor nesoluţionate.
În data de 22 februarie, ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, a declarat că programele "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" pentru 2018 ar putea demara "în cel mai scurt timp posibil", respectiv până la jumătatea lunii martie.
"Ghidurile sunt în dezbatere publică, deci, în următoarele două săptămâni, sper să putem să începem finanţarea. Noi ne dorim foarte mult ca, împreună cu producătorii şi dealerii, să putem să facem o lansare propriu-zisă, când se apasă pe buton. În paralel, am prins bani în buget şi pentru staţiile de încărcare a maşinilor electrice. La ora actuală, avem un plan multianual prin care să dezvoltăm o infrastructură (…) vom avea o întâlnire cu toţi 'benzinarii', astfel încât să le aducem la cunoştinţă că ar trebui ca fiecare dintre dumnealor să poată să-şi doteze locaţiile cu astfel de staţii de reîncărcare, iar dezvoltarea infrastructurii să fie făcută şi în consonanţă cu dezvoltarea infrastructurii mari din România, adică pe drumurile naţionale, pe drumurile expres sau pe lungimea autostrăzilor, astfel încât să nu pleci de acasă şi să te lase maşina în drum", a subliniat ministrul de resort.
Potrivit ministrului, valoarea voucherului acordat la casarea unei maşini mai vechi de opt ani va fi tot de 6.500 de lei, ca în 2017. În acelaşi timp, toate tichetele valorice, atât pentru autovehiculele hibrid, cât şi pentru cele care au emisii de carbon de sub 130 de grame, vor fi de 1.000, respectiv 1.500 de lei, iar pentru achiziţia unei maşini electrice 100% bonusul acordat va fi de 10.000 de euro.
În 2017, programele "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" au debutat la data de 18 mai. Bugetul anunţat la momentul respectiv, în cazul programului "Rabla Clasic", se situa la 180 de milioane de lei, iar cel pentru "Rabla Plus" la 45 de milioane de lei. Ulterior, pe data de 11 octombrie, Guvernul a aprobat, în şedinţa săptămânală, suplimentarea cu 25 de milioane de lei a bugetului destinat Programului "Rabla Clasic" pentru persoane fizice, iar toate cele 3.800 de prime de casare suplimentare s-au epuizat cinci zile mai târziu, în numai 30 de minute.
Pentru acest an, pentru cele două programe guvernamentale sunt alocate credite bugetare în valoare de 150 de milioane de lei, respectiv de 133 milioane lei din credite de angajament, conform proiectului de venituri şi cheltuieli pe 2018 al AFM şi Fondului de Mediu, aprobat pe 22 februarie, în şedinţa de Guvern. AGERPRES