Setea de ice tea costă 74 de milioane de euro

Pe fondul majorării puterii de cumpărare, piaţa de băuturi răcoritoare cu extracte de ceai (ice tea) va înregistra, în acest an, un avans de circa 38% comparativ cu anul trecut, menţinåndu-se cea mai dinamică din sectorul băuturilor nonalcoolice. Ice tea este categoria cu cea mai evidentă evoluţie din piaţa băuturilor răcoritoare a ultimilor trei ani. Dacă în 2004 se consumau doar circa patru milioane de litri, anul trecut romånii au cumpărat aproximativ 60 de mili

Pe fondul majorării puterii de cumpărare, piaţa de băuturi răcoritoare cu extracte de ceai (ice tea) va înregistra, în acest an, un avans de circa 38% comparativ cu anul trecut, menţinåndu-se cea mai dinamică din sectorul băuturilor nonalcoolice.

Ice tea este categoria cu cea mai evidentă evoluţie din piaţa băuturilor răcoritoare a ultimilor trei ani. Dacă în 2004 se consumau doar circa patru milioane de litri, anul trecut romånii au cumpărat aproximativ 60 de milioane de litri, iar pentru acest an este preconizat un consum de peste 83 de milioane de litri, echivalentul a 3,8 litri de ice tea pe cap de locuitor.

„Piaţa de ice tea este cel mai dinamic segment al băuturilor răcoritoare, cu o creştere medie anuală de 63% în intervalul 2004-2007″, precizează Dana Iordache, NCD marketing manager la PepsiCo, citånd datele companiei de cercetări de piaţă Canadean. În acelaşi interval, consumul de băuturi carbonatate a crescut cu 9,5%, cel de sucuri necarbonatate (nectar, juice, still drinks) cu 16,4%, iar cel de apă minerală îmbuteliată, cu 13%.

Potrivit datelor Canadean, citate de jucătorii din industrie, anul trecut, piaţa internă de ice tea s-a ridicat la circa 74 de milioane de euro, în creştere cu circa 30% faţă de 2006. Cifra reprezintă echivalentul a 2% din totalul pieţei de băuturi nonalcoolice, estimată la circa trei miliarde de litri, incluzånd apele minerale, sucurile şi nectarurile.

În privinţa locaţiei de cumpărare a produsului, majoritatea vånzărilor se realizează în hipermarketuri şi supermarketuri, segmentul HoReCa (baruri, restaurante, hoteluri) deţinånd doar 10% din totalul pieţei.

Potrivit datelor companiei de cercetări de piaţă Nielsen, în perioada 2004-2007 piaţa de ice tea a crescut în valoare cu 169,5%, iar în volum cu 172,4%. „Explicaţia ar putea consta în investiţiile în promovare şi educaţie, făcute de cei doi jucători importanţi din segment – Lipton şi Nestea, care, de altfel, reprezintă 91% din totalul piaţei”, spune Dana Iordache, menţionånd că băuturile cu extract de ceai sunt în linie cu noile tendinţe de „health & wellness” ale romånilor. „Consumatorii se îndreaptă din ce în ce mai mult dinspre produse „care le plac”, către produse care „le fac bine”, adaugă managerul companiei PepsiCo, aflate în topul vånzărilor pe acest segment de piaţă, alături de Coca-Cola, European Drinks, Parlamat şi Rauch Romånia. Principalele branduri aflate în competiţie pe acest segment sunt Nestea, Lipton, IceTea Rauch, Phanner şi Santal, acestea cumulånd în 2007, în valoare, potrivit datelor Nielsen, aproximativ 94,2% din piaţa romå­nească de profil.

Cresc vånzările pe segmentul de 1,5 litri

Liderul categoriei de băuturi cu extract de ceai, Coca-Cola, a intrat pe acest segment în 2004, lansånd Nestea, cu două sortimente bazate pe ceai negru. În 2006, compania şi-a diversificat portofoliul cu Nestea GreenTea Citrus, o băutură răcoritoare cu extract de ceai verde, iar anul acesta a lansat Nestea Vitao, un produs cu extracte de ceai alb şi ceai roşu. Lansat în 2003 în versiunile de lămåie şi piersică, brandul Lipton a început să-şi lărgească prortofoliul, în 2006 cu cåte un nou sortiment, primul dintre acestea, Green Tea, fiind urmat de Red Tea, în 2007, şi de Green Tea Mint, în 2008. În privinţa aromelor, anul trecut cele mai våndute au fost cele de lămåie şi piersică, urmate de ceaiul verde şi cel verde cu lămåie.

Pe långă importanţa aromelor, studiile arată că romånii cumpără acest produs în funcţie de brand şi mult mai puţin în funcţie de preţul la care este comercializat. Cu toate acestea, ultimele date de vånzări arată o nouă tendinţă de cumpărare a băuturilor cu extract de ceai ambalate la 1,5 litri, ceea ce denotă faptul că şi aspectul financiar este un element important în decizia de cumpărare, afirmă Dana Iordache.

Pentru acest an, Iordache estimează vånzări cel puţin în linie cu creşterea pieţei, estimată de studiul Canadean la 38%. În cazul Rauch Romånia, Adrian Stăniloiu, managing director al companiei, spune că anul trecut s-au dublat vånzările pentru produsele cu extract de ceai, iar pentru acest an se aşteaptă o evoluţie substanţială, dacă temperaturile vor fi la fel de ridicate ca vara trecută.

În concluzie, reprezentanţii industriei se aşteaptă ca tendinţa de creştere a pieţei să se menţină în următorii ani, pe fondul interesului în creştere al romånilor pentru băuturile necarbonatate. „Este o piaţă în evoluţie, care îşi va continua ritmul de creştere de două cifre şi în următorii ani”, conchide Dana Iordache.

Cu 40% mai mult

Jucătorii din industria de ice tea se aşteaptă, în acest an, la o dublare a pieţei, în condiţiile unei veri caniculare, asemenea anului trecut

«În Romånia, consumatorii se ghidează mai degrabă după brand decåt după preţ.»
Dana Iordache, NCD marketing manager, PepsiCo