Analiza trebuie să pornească de la două realități incontestabile: nemulțumirea și tensiunea socială existente în majoritatea categoriilor socio-profesionale și spectrul electoral. În 2012 vor fi alegeri locale și parlamentare, dar opoziția încearcă să obțină anticipate în 2011.
O consultare a agendei populare, așa cum rezultă ea din sondajele de opinie, indică refacerea situației economice la nivel individual/familial drept principala așteptare pentru perioada ce urmează. Scăderea nivelului de trai, șomajul, inflația, scăderea puterii de cumpărare, deteriorarea sistemului de sănătate sunt elemente compozite ale nevoii populare și, implicit, sunt elemente ale neîncrederii față de actuala putere. Dacă ne îndreptăm spre zone mai specializate ale societății, spre oamenii de afaceri, de exemplu, găsim în agenda grupului respectiv nemulțumiri față de impredictibilitatea mediului de afaceri, față de suprataxare, față de mult prea repetata implicare a politicului în dimensiunea economică.
O analiză a celor cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani ne vorbește despre tendința majorității de a părăsi România, de lipsa de șanse, de lipsa accesului la o locuință sau la credite cu dobânzi acceptabile. Și detalierea ar putea continua. Se poate spune că, în acest moment, întregul corp social din România așteaptă sau cere ceva de la echipa aflată în fruntea țării.
Guvernul va juca probabil cartea necesității
Care este situația puterii? Încrederea în președintele Traian Băsescu se plasează undeva în jurul a 10-15%, primul-ministru Emil Boc, ceva mai jos, iar principalul partid de guvernământ, PDL, ar aduna cam 12% în ipoteza unor alegeri. Aliații săi, UDMR și UNPR, ar strânge împreună aproximativ 8%. Deci, pentru tot Executivul, o medie de 20%. Ostilitatea unei majorități semnificative a populației devine, inevitabil, temă de agendă, mai ales într-un an (pre)electoral. Anunțurile diverșilor oficiali vorbesc despre o creștere a salariilor bugetarilor cu procente încă neclare, scăderi ale impozitelor și de alte îndulciri ale realității fiscale. De asemenea, este estimată o creștere economică, prima după trei ani, care prin ea însăși ar rezolva suficiente probleme. Putem deci să ne așteptăm ca, la anul, Guvernul să încerce să recâștige ceva din voturile pierdute, jucând cartea necesității.
„A fost nevoie de un sacrificiu, dar iată că a meritat“, ar putea fi fraza propagandistică folosită pentru acest construct. Inevitabil, însă, un alt capitol al agendei Executivului va fi generat de nevoia de a menține coaliția funcțională. Dacă UDMR defectează și trece în partea cealaltă, se schimbă raportul de forțe din Parlament și automat PDL nu mai are masa critică necesară formării Executivului. De aici, se deschid două căi: fie o nouă majoritate, fie anticipate. Dar aceasta este deja altă discuție.
Menținerea UDMR în arcul guvernamental a impus și va impune satisfacerea unui set precis de cerințe, neaflate nici pe agenda populară, nici pe agenda guvernamentală, dar existente pe agenda minorității maghiare și a liderilor acesteia. Nu în ultimul rând, PDL va trebui să aibă grijă de propriul său activ, fiindcă scorul mic din sondaje și realitatea din teritoriu sunt puternici factori demoralizatori care, dacă nu sunt contracarați eficient, pot conduce la o disoluție lentă, dar ucigătoare a organizațiilor. Or, fără acestea, este imposibil să mai speri la un scor bun în 2012. Vor fi ajutate comune, orașe, județe, organizații pe baza unui plan cu largi conotații electorale.
Realitatea, mai puternică decât imaginea
Pentru a avea o minimă șansă de supraviețuire politică, PDL, ca partid central al acestei puteri, trebuie să rezolve trei aspecte, și ele tot temă de agendă, politică de data aceasta: să blocheze destrămarea coaliției majoritare și să împiedice prin aceasta orice tentativă de anticipate, să șubrezească la maximum alianța partidelor de opoziție și să ofere în 2012 imaginea unei economii în creștere, care ar putea conduce la nivelul de bunăstare pierdut în 2008.
Este știut că, în spațiul electoral, agenda partidelor se apropie tot mai mult de agenda populară, pentru a putea obține o cantitate cât mai mare de voturi. Din cauza măsurilor luate în vara lui 2010 și a unor erori de comunicare și de raportare la populație ale reprezentanților actualei puteri, în România s-a dezvoltat din nou un puternic sentiment de stânga, de care beneficiază PSD. Oferta acestui partid este în spiritul agendei populare, iar PDL, prin guvernul său, are puține șanse ca în 2011 să poată face ceea ce PSD promite că va face. De aceea, s-ar putea să asistăm la o tentativă a PDL de a-și orienta discursurile și politicile publice spre zona electorală rezistentă la mesajul stângii, zonă în care deocamdată se ciocnește de PNL, cu care totuși a fost aliat acum 6 ani și alături de care a luat puterea.
Deci, ce va urma? PDL va încerca să continue măsurile începute la jumătatea anului viitor în speranța unei reveniri economice, va lupta foarte viguros pentru păstrarea coaliției și pentru consolidarea organizațiilor locale, va încerca să izoleze partidul și electoratul de stânga prin inventarea unui pol al dreptei cu o agendă diferită de cea profund socială a stângii, agendă căreia să-i poată oferi câte ceva, va juca o carte a supunerii ascultătoare față de partenerii externi și, prin lovituri de imagine, va încerca să abată periodic atenția populației de la propria sa agendă și de la propriile sale nevoi. Nu este exclus ca, așa cum în 2004 Traian Băsescu câștiga alegerile reinventând o temă discursivă, anticorupția, și o impunea în spațiul public românesc, să existe și acum un produs similar pregătit. Singura problemă rămâne aceea că realitatea este întotdeauna mai puternică decât imaginea.