Severina Pascu, în prezent Managing Director al operațiunilor din Europa Centrală și de Est (CEE) ale Liberty Global, cea mai mare companie internaţională de comunicaţii prin cablu din lume, preia și funcția de Director Operaţional (Chief Operating Officer – COO) al Grupului Central European (CE).
Severina Pascu va conduce toate activităţile de marketing, vânzări şi suport pentru clienţi din poziţia de Director Operaţional Liberty Global Europa Centrală, care cuprinde Austria, Elveția și Regiunea CEE – Polonia, Ungaria, România, Cehia și Slovacia, precum și operatorii DTH din aceste cinci țări.
Severina Pascu va prelua acest rol pe lângă poziţia curentă de Managing Director pentru Europa Centrală şi de Est a Liberty Global. Ea va conduce toate activităţile diviziei Consumer din Elveţia şi Austria, păstrând responsabilitatea pentru operaţiunile din Polonia, Ungaria, România, Cehia şi Slovacia şi pentru operaţiunile de televiziune prin satelit UPC DTH din cele cinci țări.
“Sunt bucuros că am găsit în Severina Pascu un manager atât de experimentat pentru a conduce această nouă structură în calitate de Director Operaţional. În ultimii ani, ea a reușit să crească activităţile noastre din Europa Centrală şi de Est și sunt nerăbdător să lucrăm împreună în continuare”, a declarat Eric Tveter, CEO al Liberty Global pentru Grupul Central European.
„Noua structură își propune să ne susţină în realizarea obiectivului nostru, acela de a oferi cele mai bune experienţe de conectivitate și divertisment clienţilor nostri. Sunt foarte bucuroasă și nerabdatoare să lucrez îndeaproape cu noii mei colegi din Elveţia și Austria, la fel și cu echipele din regiunea Europa Centrală și de Est”, a declarat Severina Pascu, MD CEE & COO al Liberty Global pentru Grupul Central European.
Severina Pascu a fost numită CEO pentru UPC Ungaria şi UPC România în 2013. Înainte de această numire a fost, din 2011, CEO al UPC România, poziţie care a urmat celei de CFO, din 2008, cand s-a alăturat companiei. Înainte de UPC, Severina Pascu a fost Director Corporate Finance pentru CAIB România, şi a avut roluri importante pentru KPMG şi Metromedia International, atât în România cât şi în Marea Britanie.