În Occident – ca de altminteri şi în Extremul Orient – există o mare tradiţie a literaturii erotice. Figuri ilustre au scris literatură cu tematică sexuală, de la Petronius până la Diderot. În literatură, sexul nu e o temă marginală. Însă când cartea e proastă, iese un dezastru.

În 2003, când o mică editură italiană publica un volumaş de vreo 150 de pagini semnat de o misterioasă „Melissa P.“, piaţa editorială peninsulară a fost luată complet pe nepregătite. „100 colpi di spazzola prima di andare a dormire“, tradus acum la noi sub titlul cât se poate de transparent „Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani“ a fost best-sellerul anului. Era normal, căci autoarea nu împlinise încă 18 ani (era, deci, minoră după legile italiene), iar titlul original ascundea o adevărată bombă: relatarea explicită, în detalii aproape clinice, a aventurilor sexuale ale „Melissei P.“, petrecute cam cu doi ani înainte. Iar sex, în cartea respectivă, e cât cuprinde: normal, oral, anal, în grup, lesbianism, homosexualitate masculină, travesti, narcisism, masturbare, fetişism, viol simulat, sado-masochism – e năucitor câte au putut să intre într-o carte atât de subţire.

Ca lovitură de marketing, lansarea volumului a fost o lecţie în domeniu: autoarea nu a acordat nici un interviu televizat şi nu a permis să i se publice vreo fotografie până nu a împlinit cei 18 ani „legali“. După care, fireşte, a fost omniprezentă şi i s-a aflat şi numele: Melissa Panarello, o frumoasă tânără brunetă şi minionă din orăşelul sicilian Acicastello. Rezultatul? Două milioane şi jumătate de exemplare vândute în întreaga lume, dintre care aproape un milion doar în Italia.

Criticii, în schimb, au strâmbat din nas. Şi, pentru a le face măcar o dată dreptate, aveau absolută dreptate. Cartea e pur şi simplu cumplit de prost scrisă. Iar faptul că Panarello susţine că experienţele relatate în carte sunt reale şi sunt extrase din jurnalul ei nu o salvează. Să citeşti o dată despre „buzele lui cu gust de fragi“ mai merge, dar la a treia sau a patra apariţie a „fragilor“ simţi brusc impulsul de a azvârli cartea pe geam. Există, din când în când, mici descrieri atente şi sensibile, dar, cel mai adesea, textul lui Panarello e de o platitudine care plictiseşte de moarte – cu iubiţi tineri şi bronzaţi, invariabil cu dinţii albi sau, invers, cu respingători amanţi între două vârste şi început de chelie. Nu uitaţi de finalul moralizator, în care eroina, Melissa, îşi găseşte iubirea vieţii, şi aveţi tabloul complet al unei fantezii sexuale dezlănţuite, pliată pe o sensibilitate romanţios-dulceagă, de elevă clorotică la un pension pentru fete.

Desigur, se poate spune că ar trebui ca lui Panarello să i se acorde circumstanţe atenuante; la urma urmelor, e vorba de o fată care şi-a scris cartea la doar 16 ani. Nimic nu scuză însă platitudinea experienţelor sexuale descrise, care par scoase direct din filmele pornografice – ceea ce pune în discuţie autenticitatea relatărilor. Panarello susţine şi acum (între timp, a mai publicat două romane) că episoadele de frenezie sexuală din carte au fost inspirate din realitate. Doar că e destul de greu să acorzi credit unor scene în care, cam ca în filmul lui Stanley Kubrick „Eyes Wide Shut“, se pune la cale o orgie în care unul dintre participanţi poartă o mască. E, de asemenea, greu şi să iei în serios secvenţa în care adolescenta îşi scoate jeanşii şi rămâne în… cizme cu toc cui! (Chestia asta nu merge nici dacă porţi tenişi.) Iată un best-seller despre care merită să scrii doar ca fenomen de marketing. 

Editura Trei 160 pagini
PreŢ: 19,9 lei

Bestseller

54-4561-38_cartemica2_mb.jpgProfesorul Lucian Boia analizează în ROMÂNIA, ŢARĂ DE FRONTIERĂ A EUROPEI câteva dintre trăsăturile naţiunii noastre, din perspectiva istoriei moderne şi contemporane a României. Este o lectură indispensabilă, de citit în paralel cu o altă carte a sa, „Istorie şi mit în conştiinţa românească“.


Editura Humanitas
348 pagini
PREŢ: 29 LEI

54-4560-38_cartemica1_mb.jpgUMBRA URIAŞULUI este cel mai recent roman al lui Orson Scott Card, autor american celebru pentru că este singurul care a primit doi ani la rând două importante premii SF, Hugo şi Nebula. Pasionaţii genului vor devora cartea; ceilalţi ar putea, eventual, să facă o încercare, mai ales că e bine scrisă.


Editura Nemira
448 pagini
PREŢ: 24,9 LEI


54-4562-38_cartemica3_mb.jpgEfraim Halevy a fost, între anii 1998 şi 2002, directorul Mossad, serviciul de informaţii al Israelului, în cadrul căruia a activat timp de 28 de ani. În OMUL DIN UMBRĂ, Halevy descrie, de pe poziţia unui om din interior, culisele crizei din Orientul Mijlociu.

Editura RAO
320 pagini
PREŢ: 49,99 LEI