Sezonul turistic de vară se extinde. Va continua până la finalul lunii septembrie

Sezonul turistic de vară a debutat anul acesta cu o întârziere de aproape două luni din cauza pandemiei de coronavirus și a restricțiilor impuse de autorități. Cu toate acestea, datorită rezervărilor efectuate și a interesului crescut pentru vacanțele în România sezonul se continuă până la finalul lunii septembrie, anunță platforma de rezervări hoteliere Travelminit.ro. Astfel, peste 23.000 de nopți de cazare au fost rezervate deja de români pentru luna septembrie. Printre destinațiile de vacanță preferate se află litoralul Mării Negre și stațiunile balneoclimaterice.

Cele mai căutate destinații de vacanță din România pentru luna septembrie sunt pe litoral sau în stațiunile balneare, conform unui comunicat.

Vremea bună i-a făcut pe români să își dorească în continuare să călătorească la mare sau în stațiunile balneoclimaterice, chiar dacă luna august este pe sfârșite. Astfel, în topul destinațiilor din România preferate de români pentru luna septembrie se numără stațiunile de pe litoralul Mării Negre, fiind urmate îndeaproape de stațiunile balneare, precum Sovata, Praid și Băile Herculane. Alte destinații preferate de români sunt marile orașe din țară, precum Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu.

Bugetul mediu pentru o noapte de cazare/persoană este 96 RON

În urma rezervărilor înregistrate de platforma Travelminit.ro, costul mediu a unei noapți de cazare pentru un sejur în luna septembrie este 96 RON/persoană. Peste 23.000 de nopți de cazare au fost deja rezervate pentru prima lună de toamnă, iar specialiștii se așteaptă ca numărul total de rezervări să fie cu 10 – 30% mai mare până la finalul lunii.

Cele mai multe rezervări au fost efectuate de cupluri sau de familii cu copii, iar costul mediu pentru un sejur de 3 nopți pentru o familie formată din 2 adulți și 1-2 copii este de 1.051 RON. Pe de altă parte, cuplurile care vor călători în septembrie vor cheltui în medie 758 RON pentru un sejur de 3 nopți.

Costul mediu al unui sejur în stațiunile balneare sau pe litoral este 1.170 RON (3 adulți, 4 nopți)

Vacanțele rezervate pe litoralul Mării Negre și în stațiunile balneare tind să fie mai costisitoare decât cele rezervate în stațiunile montane sau în orașele turistice ale țării. Astfel, pentru un sejur de 3 nopți la munte (Valea Prahovei) costul mediu este de 1.093 RON/3 persoane sau 729 RON/3 persoane pentru o vacanță de 3 nopți în orașe precum Cluj-Napoca, Sibiu, Sighișoara și București.

Românii care și-au rezervat vacanțe în stațiunile de la malul mării vor achita în medie 1.195 RON/3 persoane pentru un sejur de 4 nopți. Stațiunile balneare au reprezentant interes pentru românii care și-au rezervat concedii în luna septembrie, iar un sejur de 4 nopți pentru 3 adulți costă în medie 1.170 RON.