Sezonul vinurilor rose

Vinul rose a fost inventat parcă pentru zilele acestea însorite de primăvară. Structura consistentă a buchetului său, dar și aromele răcoroase pe care le dezvăluie în orice conjugare a speciei sale se potrivesc de minune acestui anotimp

Apariția vinului rose este pusă pe seama vinurilor roșii („claret“) din regiunea Bordeaux, care la 1800 erau ceva mai deschise la culoare și la fel de populare pe continent. Cam în aceeași perioadă există mărturii că englezii obișnuiau să se „joace“ cu struguri Cabernet și Merlot pentru a obține vinuri rozalii, de asemenea destul de apreciate în epocă.

Somelierii din întreaga lume vorbesc, în ultimii ani, despre incredibila creștere în popularitate a vinului rose. S-au dus vremurile când acest vin era privit ca o ciudățenie de către producători, iar cererea tot mai mare a sortimentelor de rose în Europa, dar mai ales peste Ocean, a creat un adevărat segment cu rigori de calitate și vinuri premiate.

Este un vin excelent pentru sezonul cald și, datorită diversității de gusturi pe care o întâlnești în acest segment, poți să-l asociezi oricărui fel de mâncare. Roseul de Provence are, de cele mai multe ori, un buchet delicat, aciditate suplă și arome de flori și citrice care îi dau un gust foarte fresh. Este un excelent companion pentru mesele ușoare de vară, cu salate și fructe de mare și, în egală măsură, poate fi servit drept aperitiv înainte de masă.

Un alt vin rose, tipic mediteranean, cu nuanțe florale și miros de petale de trandafir, este Le Poussin Rose, un cupaj de Grenache, Pinot Gris și Pinot Noir din Delta Ronului. Excelent alături de un ton la grătar sau cu legume trase la tigaie și condimentate discret.

Roseurile italienești sunt mai corpolente, cu arome puternice de fructe roșii și condimente. Lacrimarosa, de exemplu, este un rose de Campania foarte fructat, cu un finish ușor amărui și foarte răcoros. Poate fi servit la aperitiv, cu un platou de antipasto tradițional sau cu risotto cu fructe de mare.

Unico Merlot este un rose de Abruzzo­, care a fost desemnat, în 2010, cel mai bun rose din Italia, o performanță extrem de notabilă dacă ne gândim că această țară se numără constant în top 3 cei mai mari producători de vin din lume. Este un vin extrem de plăcut, cu un gust persistent de fructe roșii, bine coapte. Este ideal în compania unor salate de vară și a mâncărurilor cu sosuri ușoare și carne albă.

Un rose românesc extrem de apreciat, produs la Domeniile Săhăteni, este Karakter. Bogat în arome intense de zmeură, căpșuni și fragi, are un gust plin, cremos și un postgust lung și foarte prietenos. Poate fi consumat cu mâncăruri ușoare pe bază de legume sau cu mâncare asiatică. Însă, la fel de bine, face față cu brio unor fripturi de carne roșie la grătar. Cu condiția să fie bine răcit și să-și păstreze temperatura constant între 10 și 12 grade.

Vinuri bune și băuturi fine, sfaturi utile și rețete de cocktailuri puteți găsi pe www. theliquorstore.ro. Căutați-ne și pe pagina noastră de facebook: Theliquorstore.