Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, programul pelerinajului 2024
Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou este ocrotitorul Bucureştilor. În fiecare an, creștinii ortodocși din lumea largă îl sărbătoresc în data de 27 octombrie. Anul, Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor organizează un pelerinaj în cinstea sa.
Moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie vor fi scoase din Catedrala Patriarhală și așezate în pridvorul său, duminică, 20 octombrie 2024, la ora 07:00.
Programul liturgic în perioada 20 octombrie-28 octombrie 2024 este următorul:
duminică, 20 octombrie 2024:
- 09:30-12:30: Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală;
- 16:00-18:30: slujba Vecerniei cu Litie și Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în Catedrala Patriarhală;
luni, 21 octombrie 2024:
- 9:00-10:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală;
- 16:00-18:00 – slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală;
marți, 22 octombrie 2024:
- 9:00-10:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală;
- 16:00-19:30 – slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Nectarie, în Catedrala Patriarhală;
miercuri, 23 octombrie 2024:
- 9:00-10:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală;
- 16:00-19:30 – slujba Privegherii în cinstea Sfinților Împărați Constantin și Elena, în Catedrala Patriarhală;
joi, 24 octombrie 2024:
- 9:00-10:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală;
- 12:00-12:45 – Procesiunea „Calea Sfinților”;
- 17:00-21:30 – slujba Privegherii în cinstea Sfântului și Dreptului Lazăr, în Catedrala Patriarhală;
vineri, 25 octombrie 2024:
- 9:30-12:00 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală;
- 12:00-13:00 – Taina Sfântului Maslu;
- 17:00-21:30 – slujba Privegherii în cinstea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, la Altarul de vară;
sâmbătă, 26 octombrie 2024:
- 9:30-12:30 – Sfânta Liturghie oficiată la Altarul de vară;
- 8:30-12:30 – distribuirea pachetelor cu anafură lângă Altarul de vară;
- 16:00-19:00 – slujba Privegherii în cinstea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, la Altarul de vară;
duminică, 27 octombrie 2024:
- 9:30-12:30 – Sfânta Liturghie arhierească oficiată de Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, împreună cu Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscopul Ciprului, Înaltpreasfințitul Părinte Pantelimon, Mitropolitul Veriei, Naousei și Kampaniei, și ierarhii Sfântului Sinod, precum și un sobor de preoți și diaconi, la Altarul de vară;
- 8:30-12:30 – distribuirea pachetelor cu anafură lângă Altarul de vară;
- 17:00-21:30 – slujba Privegherii în cinstea Sfântului Ierarh Iachint, Mitropolitul Țării Românești, și a Sfintei Cuvioase Teofana Basarab, la Altarul de vară;
luni, 28 octombrie 2024:
- 9:30-12:30 – Sfânta Liturghie oficiată în Catedrala Patriarhală;
- 16:00-18:00 – slujba Vecerniei și Paraclisul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, în Catedrala Patriarhală. Sfintele moaște vor fi reașezate în Catedrala Patriarhală după închinarea ultimului pelerin.
Joi, 24 octombrie 2024, va avea loc Procesiunea „Calea Sfinţilor”
Joi, 24 octombrie 2024, de la ora 12:00, va avea loc Procesiunea „Calea Sfinţilor” cu cinstitele moaşte lor, după cum urmează:
- prima coloană va pleca de la Catedrala Patriarhală cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie și ale Sfântului Ierarh Nectarie pe traseul Catedrala Patriarhală – str. Patriarhiei – bdul Regina Maria – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii);
- a doua coloană va pleca de la Catedrala Mitropolitană Sfântul Spiridon-Nou cu moaștele Sfinților Împărați Constantin și Elena pe traseul str. Bibescu Vodă – baza Dealului Patriarhiei (Piața Unirii);
- ambele coloane se vor întâlni, la baza Dealului Patriarhiei, cu delegaţia din Cipru purtând racla cu moaştele Sfântului și Dreptului Lazăr şi vor urca, în procesiune, spre Catedrala Patriarhală.
La ora 12:45, va avea loc primirea raclei cu moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel împreună cu Preafericitul Părinte Gheorghe, Arhiepiscopul Ciprului, la Altarul de vară.
La ora 13:15, racla cu moaștele Sfântului și Dreptului Lazăr va fi depusă spre închinare în Baldachinul Sfinților de pe Colina Patriarhiei pentru a fi cinstite de pelerini, alături de moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ale Sfinţilor Împăraţi Constantin și Elena și ale Sfântului Ierarh Nectarie.