Sfântul Nectarie de la Eghina este sărbătorit de către creștinii ortodocși la data de 9 noiembrie 2023. Iată care sunt câteva dintre obiceiurile poporului român pentru această zi. Ce trebuie să facă cei care vor ajutorul sfântului considerat vindecătorul de cancer şi boli grele.
Sfântul Nectarie este considerat vindecătorul de cancer şi boli grele
Sfântul Nectarie este celebrat de creștini astăzi, pe 9 noiembrie. Nectarie de la Eghina este cunoscut drept vindecătorul de cancer şi boli grele și îi este dedicată o sărbătoare cu cruce neagră în calendarul ortodox. De ziua închinată lui, creștinii respectă anumite datini pentru a avea parte de noroc şi sănătate.
Potrivit Bisericii Ortodoxe, Nectarie este sfântul care alină bolnavii de cancer și pe femeile care nu pot rămâne însărcinate. Povestea acestui sfânt este și ea una emoționantă. Nectarie de la Eghina s-a născut în 1846, în localitatea Silivria, aproape de Constantinopol. Sfântul a decedat în 8 noiembrie 1920.
El a manifestat de mic copil o apropiere deosebită față de Dumnezeu. Nectarie a primit darul de a realiza minuni, pe care l-a folosit de nenumărate ori în viața sa. Creștinii consideră că acesta încă face minuni și după moarte. Sfântul a fost înmormântat în ctitoria sa, din insula Eghina. Pentru minunile realizate asupra bolnavilor, Sfântul Nectarie a fost numit și „Taumaturgul”.
Tradiții și obiceiuri pentru sărbătoarea Sfântului Ierarh Nectarie
Scrierile bisericești anunță că în ziua de 9 noiembrie, creștinii sunt sfătuiți să închine rugăciuni pentru vindecare, căsătorie şi naştere de prunci. Se recomandă și mersul la biserică pentru a se ruga Sfântului Nectarie, vindecătorul de cancer şi boli grele.
Tradiția spune că cei care se vor gândi sau care vor ajuta în aceste zile un om care suferă, vor fi feriți de boli de către Sfântul Nectarie.
Un alt obicei este cel al rugăciunilor în grup pentru vindecarea anumitor oameni. Acestea se fac în fața unei lumânări/candele aprinse în casă. Apoi, se recomandă să se facă semnul crucii de fiecare dată când se pronunţă numele Sfântului Nectarie.
Rugăciune făcătoare de minuni către Sfântul Nectarie
În această zi, credincioșii au la dispoziție o rugăciune care este considerată a fi printre cele mai puternice rugăciuni de vindecare a oricărei boli.
O reproducem mai jos:
„O, preasfinte și întru tot lăudate, mare făcătorule de minuni Nectarie, primește această puțină rugăciune de la noi, nevrednicii robii tăi, căci către tine, ca la un adevărat izvor de tămăduiri și grabnic folositor și ajutător preaminunat scăpând și către sfânt chipul icoanei tale privind, cu lacrimi fierbinți ne rugăm ție: vezi, sfinte, durerile noastre, vezi sărăcia și ticăloșia noastră.
Vezi rănile sufletelor și ale trupurilor noastre. Ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, grăbește de ne ajută cu neîncetatele și sfintele tale rugăciuni și ne sprijinește pe noi, robii tăi. Ia aminte la suspinele noastre și nu ne trece cu vederea pe noi, ticăloșii și scârbiții, că știm, sfinte al lui Dumnezeu, că și după mutarea ta din viața aceasta trecătoare cine a năzuit la ajutorul tău și cu credință ți s-a rugat nu a rămas neajutat. Că cine te-a chemat întru ajutor și nu l-ai auzit? Sau cine, în dureri fiind și alergând spre ajutorul tău, nu i-ai ușurat suferința?
Minunile și ajutorul tău ne-au făcut și pe noi, ticăloșii și scârbiții, să te chemăm să ne vii în ajutor. Știm, o, alesule ierarh, de mulțimea tămăduirilor pe care le-ai făcut, nou doctor fără-de-arginți arătându-te. Nu cunoaștem nici suferință și nici durere pe care să nu le poți alina.
Nu cunoaștem nici o boală căreia tu să nu îi poți aduce tămăduire, dar mai mult decât atât, nu numai că ai tămăduit boli despre care doctorii ziceau că nu pot fi tămăduite, ci și pe mulți bolnavi i-ai ajutat să se întărească în credință și în răbdare, și să ia plată de la Dumnezeu pentru osteneala lor.
Îngenunchind, ne rugăm ție, Sfinte Ierarhe Nectarie, ca să te rogi pentru noi lui Hristos, Cel Ce n-a trecut cu vederea rugăciunile tale cele jertfelnice, ci te-a întărit și te-a primit în cereștile locașuri.
Către Acela roagă-te, ca să fim și noi ajutați și miluiți cu rugăciunile tale, și din pagube și necazuri izbăviți, ca să binecuvântăm pe Dumnezeu Cel în Treime lăudat, totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin!”