Lovitură dură pentru Simona Halep
Toată România dorește ca Simona Halep să se întoarcă pe terenul de tenis, sperând ca TAS să-i ofere o reducere suspendării de patru ani. Chiar dacă marea campioană a României ar primi un răspuns favorabil, sportiva ar avea foarte mult de muncă pentru a ajunge la nivelul de dinainte de suspendare.
Acest lucru se vede foarte limpede de primul Grand Slam din acest sezon. Mai precis, în circuit au apărut câteva tinere care fac senzație. Puștoaicele care au scris istorie la Australian Open 2024 sunt:
- Mirra Andreeva
- Alina Korneeva
- Brenda Fruhvirtová
Toate aceste tinere, în vârstă de 16 ani, au ajuns în turul II la Melbourne, devansând adversare mult mai bine cotate, dar și experimentate.
Cine este Mirra Andreeva?
Andreeva (locul 47 WTA) s-a afirmat deja ca o prezență notabilă în tenisul feminin, lucru evident și din poziția sa în clasamentul mondial.
La Australian Open, ea a reușit să învingă pe americanca Bernarda Pera (29 de ani, locul 71 WTA) cu scorul de 7-5, 6-2.
Potrivit informațiilor Eurosport, datorită acestui succes, Andreeva a devenit cea mai tânără jucătoare care câștigă cel puțin un meci la fiecare turneu de Grand Slam de la Coco Gauff încoace.
În runda a doua de la Australian Open, Andreeva o va întâlni pe tunisianca Ons Jabeur (29 de ani, locul 6 WTA).
Cine este Alina Korneeva?
O altă jucătoare rusă, Alina Korneeva (locul 179 WTA), nu se bucură, momentan, de performanțele obținute de Andreeva. Există, însă, perspective pentru o carieră promițătoare.
La Melbourne, Alina a creat o surpriză notabilă, învingând-o pe Sara Sorribes Tormo (Spania, 27 de ani, locul 52 WTA) cu scorul de 4-6, 6-3, 6-2 într-un meci care a durat două ore și 19 minute.
În runda a doua, Korneeva va întâlni o altă adversară cu experiență, brazilianca Beatriz Haddad Maia (27 de ani, locul 12 WTA).
Cine este Brenda Fruhvirtová?
Aliniamentul istoric din runda a doua marchează pentru prima dată din 2005 prezența a trei jucătoare de 16 ani în această etapă. El a fost finalizat de Brenda Fruhvirtová (locul 107 WTA).
Din nefericire, aceasta a învins-o pe Ana Bogdan (31 de ani, locul 63 WTA). Urmează o confruntare de vis în turul a doua cu Aryna Sabalenka (Belarus, 25 de ani, locul 2 WTA).
Cu toate acestea, Fruhvirtová se confruntă cu perspectiva unui meci extrem de dificil. Sabalenka și-a dominat categoric prima adversară la Melbourne. Ea a câștigat cu 6-0, 6-1 în fața germanei Ella Seidel (18 ani, locul 173 WTA).
Șansele ca Simona Halep să revină sunt mici
Totuși, aceste rezultate demonstrează că vârsta la care jucătoarele ating performanțe notabile scade rapid în tenisul feminin.
Revenind la Simona Halep, nici măcar Ion Țiriac nu manifestă încredere în posibilitatea unei reduceri a suspendării. Amintim că audierile la TAS sunt planificate pentru perioada 7-9 februarie.
„Mă îndoiesc că TAS-ul face foarte mult. În general, nu fac, pentru că au hotărât ăia care știu ce au hotărât. Simona Halep a făcut o singură greșeală. N-a spus de la început: vă rog să-i luați pe oamenii care au grijă de mine (n.r. – echipa Academiei Mouratoglou), nu pe mine. De-aia îi plătesc“, a spus Țiriac pentru sport.ro.