Aşa cum analiştii marilor bănci sau case de investiţii ne aduc drept argument suprem „optimismul“ sau „pesimismul“ investitorilor – doi termeni neadecvaţi, spun şi eu că oamenii vor să facă din nou bani ca să-i poată cheltui. Orice mică îmbunătăţire a mediului economic, cum a fost săptămâna trecută evitarea austerităţii în SUA, are ca efect imediat creşterea indicilor bursieri şi a cotaţiilor petrolului şi metalelor preţioase. Într-un ocean de veşti proaste, de recesiuni, falimente şi scăderi, câteva mii de noi locuri de muncă în America, o comandă mai serioasă de oţel din China sau câteva mii de BMW-uri vândute în plus au devenit semnale pentru investitori. Asta înseamnă că respectivii preferă să privească înspre sfertul plin al paharului. Peste tot în lume, oamenii cu bani s-au săturat să aştepte miracole şi să cheltuie cu ţârâita agoniseala din safe-heaven-uri. Care investiţii „sigure“, trebuie s-o spunem, sunt costisitoare. Bancherii elveţieni oferă dobânzi real negative, iar obligaţiunile de stat beton ca ale Germaniei au scăzut. Nu mai există metode de a-ţi conserva activele financiare fără riscuri. Şi dacă tot e să-ţi asumi riscuri, atunci mai bine rişti mizând pe un câştig, nu pe o pierdere mai mică. Cunosc mulţi antreprenori care tot taie de patru ani încoace şi care ori nu mai au din ce tăia, ori s-au săturat să le fie frică. Vor să facă iarăşi bani, să recupereze şi să crească. Le-a ajuns la os cuţitul recesiunii, nu mai pot să se mai întrebe de zece ori înainte de a semna un cec.
Lumea a fost întotdeauna a celor curajoşi. Şi va fi din nou. O altă condiţie a ieşirii din criză o reprezintă creşterea consumului. „Lumea nu mai are bani“ – truismul de până acum al crizei – e fals. Nici înainte de criză n-avea bani, consumul a crescut pe creditare bancară, lucru greu de imaginat pentru anii viitori. Însă timpul e un medicament excepţional. Zecile de mii de credite de consum din anii de boom, 2007-2008, au ajuns la maturitate. Rămân mai mulţi bani de cheltuială în bugetele familiale. Achiziţiile de atunci, maşini şi electrocasnice, expiră moral şi fizic, iar mulţi le vor schimba.
Poate n-aveţi încredere în argumentele mele. Poate argumentele sunt proaste. Însă trebuie să credeţi în cele ale marilor retaileri. În această lume, până şi aranjarea conservelor pe raft se face după studii, sondaje, probe practice. Dacă marii retaileri nu mai prididesc cu deschiderea de noi locaţii, cu investiţiile, atunci puteţi fi siguri că analizele interne nu le-au arătat în niciun caz că „lumea nu mai are bani“, pentru că ei trăiesc din consum, din creşterea consumului. Cât despre România, n-am nicio emoţie. Austriecii au o treime din economie, italienii un sfert, alţi străini încă un procent important. Contez, desigur, pe ieşirea din criză a Austriei, a Italiei, a Israelului sau a Africii de Sud.
