Noul mod de gestiune a resurselor umane se sprijina pe factorii de conducere si impune eforturi considerabile din partea lor. A avea o viziune, a o impartasi, comunica si a fi interesat de evolutia continua a subordonatilor, a le cunoaste realizarile si a-i pune in valoare, toate acestea la un loc reprezinta noi comportamente pe care sistemul traditional de conducere se vede acum nevoit sa le adopte. Profesionistii in resurse umane, ale caror competente sunt centrate pe cunoasterea oamenilor, reprezinta sprijinul celor preocupati de implementarea unui nou management. Ei sunt cei care ii pot ajuta pe angajati sa accepte schimbarile.
In America de Nord, intreprinderile preocupate sa adopte o noua viziune in managementul resurselor umane sunt cele care beneficiaza de tehnologii avansate: bancile, companiile din domeniul aerospatial, al telecomunicatiilor s.a. Nu se poate spune ca exista o „reteta” pentru introducerea noului concept privind resursele umane. In prima etapa insa este nevoie de gasirea unei persoane capabile sa genereze schimbarea dorita. In general, este recomandabil ca persoana respectiva sa provina din interiorul organizatiei. In Canada, intamplator sau nu, acesti agenti ai schimbarii in sectorul bancar au fost femei, toate aflate pe pozitia de vicepresedinte. Ele au pus la lucru un grup de angajati, care, cu ajutorul unor consultanti, a conceput noua viziune asupra resurselor umane. Fiind vorba despre un serviciu cu clientii, schimbarea a inceput de la nivelul culturii organizationale. Trebuia facuta trecerea de la cultura de birou, functionareasca – la una de vindere a serviciilor, ceea ce a impus o schimbare radicala. In acest proces, care a durat cativa ani, suportul l-a constituit serviciul de resurse umane, deoarece a fost nevoie de o noua organizare a muncii, de metode adecvate de formare a personalului si de promovare, de un nou sistem de remunerare etc. Daca inainte, schimbarile in banci erau directionate pe verticala, in noul context acestea s-au extins pe orizontala. Impreuna cu consultantii externi, grupul de lucru a elaborat programe concrete, esalonate pe date si cu responsabili direct nominalizati pentru implementarea masurilor stabilite.
Bancile au realizat proiectele de schimbare propuse in cinci ani. Cam acesta este termenul necesar pentru modificarea comportamentului angajatilor, schimbarea atitudinii, infrangerea rezistentei si formarea noii culturi organizationale. Costurile realizarii acestui program depind de dimensiunea intreprinderii. Numai pentru formarea resurselor umane, suma minima care trebuie prevazuta reprezinta 5% din masa salariala. S-a observat insa ca organizatiile care au stiut sa-si implice personalul au avut rezultate mai bune intr-un interval mai scurt de timp. De aceea, formarea trebuie sa inceapa cu persoanele care vor afecta cel mai mult rezultatele finale. Mai intai se definesc competentele-cheie si, in functie de ceea ce este nevoie pentru dezvoltarea lor, se proiecteaza programul de
cursuri. Planul de formare va cuprinde fiecare angajat si perioada aferenta pregatirii. In acelasi timp, se elaboreaza si se pun in aplicare programe adecvate specializarii directorilor, pentru a fi capabili sa mentina procesul de schimbare.
Intreprinderile mici si mijlocii considera, din pacate, ca managementul resurselor umane nu este un element important pentru desfasurarea activitatii lor. De-abia cand ajung sa se dezvolte de la cativa angajati la cateva sute sau mii, descopera importanta conducerii si mentinerii personalului de valoare al organizatiei. Ajunse in aceasta faza, ele solicita ajutorul consultantilor externi, pentru ca managerii nu au o viziune si o strategie proprie. Costurile unor astfel de servicii sunt insa foarte mari. De cele mai multe ori, noua strategie de resurse umane implica reduceri de personal, cuprinse intre 10 si 25% din totalul angajatilor. In aceasta faza, daca reusesc sa controleze resursele umane, organizatiile au sansa sa se intareasca si sa se dezvolte mai departe. Daca nu, una dintre solutiile cele mai bune o reprezinta fuziunea cu o alta intreprindere care are un sistem de gestionare a resurselor umane.     

Jean Ducharme, profesor la
Universitatea QuA