Sfârșitul erei Netanyahu? Se întoarce o pagină politică. După toate aparenţele, Benjamin Netanyahu, prim-ministru fără întrerupere din 2009, ar urma să devină şeful opoziţiei marţi la miezul nopţii.
El dispunea de un termen de maxim 28 de zile pentru a forma un guvern, după legislativele care i-au plasat partidul, Likud, în frunte. El nu a reuşit.
Sfârșitul erei Netanyahu? ”A comis erori majore”
A încercat, totuşi, chiar imposibilul. El a încercat să convingă extrema dreaptă rasistă să se alăture unui guvern susţinut de un partid arab.
Apoi, a propus o coaliţie cu rotaţie în postul de prim-ministru, în care el însuşi ar fi fost în poziţia a doua, contrar regulilor stabilite în mai 2020. A făcut propunerea mai multor lideri politici: toţi au refuzat.
Naftali Bennett, şeful partidului de dreapta Yamina, era totuşi foarte tentat. „Dar Netanyahu a comis erori majore.
Ele i-au permis lui Bennett să înţeleagă că niciun acord nu va fi respectat, că şi dacă el ar fi prim-ministru, Bibi ar face ce ar vrea, deoarece partidul lui, Likud, care are 30 de deputaţi, ar avea mai mulţi miniştri decât cei ai Yamina, care are 7.
Nu și-a respectat cuvântul
Cu alte cuvinte, Benett ar fi avut titlul, dar nu puterea”, remarcă Denis Charbit, profesor de ştiinţe politice la Open University din Israel şi autor al lucrării „Israelul şi paradoxurile sale”.
De fapt, Netanyahu a sfârşit prin a-şi epuiza şansele nerespectându-şi cuvântul. O parte din partenerii săi politici au sfârşit prin a-l părăsi, cu excepţia ultraotodocşilor, potrivit LES ECHOS.
Chiar la aceştia sprijinul scade de puţin timp. Un deputat al Shas, având grijă să-şi păstreze anonimatul, declară pentru „Les Echos”: „De astă dată, s-a terminat, el trebuie să plece”.
Aceasta corespunde dorinţei miilor de israelieni care, de nouă luni, cer plecarea prim-ministrului, inculpat pentru corupţie, fraude şi abuz de avantaje sociale manifestând în fiecare sâmbătă seara în faţa reşedinţei sale.
Sâmbăta trecută, unul dintre ei, David Ben Ichou, sublinia pe reţelele de socializare: „Este poate ultima seară de proteste. Următoarea, trebuie să sperăm, va cea a victoriei când în sfârşit Netanyahu nu va mai fi aici”.
Un şef al opoziţiei dur
Totuşi, partida nu s-a terminat. Benjamin Netanyahu este combativ şi se va impune, fără îndoială, ca un şef al opoziţiei dur.
„El nu se va retrage, va aştepta ca noul guvern să se prăbuşească pentru a se prezenta ca salvator”, explică Denis Charbit. Noua coaliţie presupusă va fi de altfel dificil de instaurat: ea trebuie să reunească partide de stânga, de centru şi de dreapta, al căror singur punct comun este de a fi toţi „anti-Bibi”, porecla liderului Likud.
Această coaliţie, fără bază ideologică comună, va fi foarte sigur paralizată în a instaura marile reforme dorite de unii sau de alţii – ca relaţiile între religie şi stat.
Politica statu quo-ului dusă de Netanyahu, pe multe subiecte, riscă astfel să-i supraviețuiască. Dacă noua coaliţie asigură o tranziţie politică, nu este sigur că va deschide un nou capitol al istoriei ţării.
