Omenirea nu se grăbeşte să renunţe la petrol. O arată cifrele furnizate de Agenţia Internaţională a Energiei care a prezentat un studiu care arată faptul că lumea va consuma 86,6 milioane de barili de petrol pe zi în acest an şi 87,9 milioane de barili pe zi în 2011. "Într-o zi nu vom mai avea petrol. Evident, nu se va întâmpla nici azi, nici mâine, dar se va întâmpla într-o zi. Acesta este un argument să ne gândim să abandonăm petrolul, înainte să ne abando
Omenirea nu se grăbeşte să renunţe la petrol. O arată cifrele furnizate de Agenţia Internaţională a Energiei care a prezentat un studiu care arată faptul că lumea va consuma 86,6 milioane de barili de petrol pe zi în acest an şi 87,9 milioane de barili pe zi în 2011.
„Într-o zi nu vom mai avea petrol. Evident, nu se va întâmpla nici azi, nici mâine, dar se va întâmpla într-o zi. Acesta este un argument să ne gândim să abandonăm petrolul, înainte să ne abandoneze el pe noi. Trebuie să ne pregătim pentru această schimbare, cu atât mai mult cu cât actualul sistem economic stă încă sub semnul petrolului”, spunea, în urmă cu exact un an, economistul şef al AIE.
Astăzi, instituţia care reprezintă interesele statelor industrializate, estimează faptul că cererea de petrol va înregistra o creştere de 2,2% faţă de anul trecut, iar în 2011 o creştere de 1,5% faţă de 2010.
De unde vine creşterea
Creşterea mondială a cererii de petrol se explică prin expansiunea economică a Chinei al cărei consum, de exemplu, a crescut în luna iunie cu 9,9% faţă de perioada similară a anului trecut. Deşi cererea de petrol a Chinei va înregistra un ritm de creştere mai mic, acesta se va situa totuşi la un nivel de aproximativ 4%, totuţi mult peste nivelul înregistrat de statele din OECD, unde creşterea este aproape nulă.
China a devenit prima consumatoare de energie din lume, devansând Statele Unite ale Americii, conform unui material publicat recent în Financial Times. Astfel, în cursul anului 2009 China a consumat echivalentul a 2,252 de miliarde de tone de petrol, adică cu aproximativ 4% mai mult decât SUA.
„În anul 2000 Statele Unite consumau de două ori mai multă energie decât China, iar în prezent China a ajuns să consume mai mult decât SUA”, a susţinut economistul şef al AIE, Fatih Birol, citat de Financial Times.
Ce vrea Obama
Preşedintele american, Barack Obama, spunea în 2009 că vrea să supună Statele Unite la o „revoluţie” energetică care va avea scopul de a pune capăt dependenţei de petrol.
Într-un discurs ţinut la Iowa, Obama a pledat în favoarea unei dezvoltări masive a energiei eoliene.
„Deşi reprezentăm mai puţin de 5% din populaţia lumii, furnizăm aproximativ un sfert din cererea mondială de petrol. Acest apetit are un cost uriaş pentru economie, iar în ultimii 30 de ani nu s-a făcut aproape nimic în acest sens”, spunea preşedintele american.
Nici românii nu dau semne de schimbare
Deşi când se vorbeşte de cererea şi consumul de petrol este vorba, în principiu, de consumul industrial, totuşi există şi unele semnale redate de consumul individual. Românii nu se pot lăuda cu un interes crescut faţă de energiile alternative. Ca un exemplu, RAR a anunţat astăzi că În România sunt omologate şi înmatriculate doar patru autoturisme cu propulsoare electrice şi 750 cu sistem de motorizare hibrid, dintr-un total de 134 vehicule electrice şi 756 cu acţionare mixtă.