Criză profundă pentru întreaga lume. Totul poate duce la dezintegrarea sistemelor democratice și la război. Nu este vorba despre vreo profeție a lui Nostradamus. A spus-o chiar preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, în cadrul unui discurs susţinut marţi la Geneva.
„Cred că ne aflăm în haos. Şi cred că responsabilitatea generaţiei noastre nu este să aştepte un nou război (…). Cred că criza prin care trecem poate conduce la război şi la dezintegrarea democraţiilor. Sunt profund convins de acest lucru”, a declarat Emmanuel Macron.
Ulterior, preşedintele francez a făcut referire directă la degradarea clasei politice europene, vizibilă mai ales pe fondul declanșării crizei financiare, precum şi la efectele acestui proces asupra regimurilor democratice Occidentale. „Cred că, în momentul de faţă, dacă nu avem grijă, ne aflăm în pragul unui război. Şi acel război este prezent în democraţiile noastre – este criza profundă prin care trecem. Putem să alegem să fim somnambuli. Dar dacă vrem un real progres, trebuie să ne luăm nişte angajamente serioase”, a adăugat preşedintele francez.
Discursul lui Macron a venit în contextul în care alegerile europarlamentare din Franţa au fost câştigate de „Rassemblement naţional (RN)”, partidul condus de Marine Le Pen. Aceasta fiind o formaţiune de extremă-dreapta, cu retorică anti-imigraționistă, anti-europeană.
Nici Donald Trump nu a scăpat de atacurile lui Macron. „Când oamenii se simt tăiaţi de speranţă prosperităţii, ei pot fi atraşi către autoritarism şi către credinţa că <<democrația nu ne mai protejează de inegalităţile capitalismului scăpat de sub control, aşa că hai să ne închidem graniţele, să construim ziduri şi să scăpăm de multilateralism>>„, a mai declarat Macron.