Așadar, Rusia câștigă teren pe măsură ce își reorientează ofensiva militară.
Tacticile Rusiei sunt acum de notorietate în orașul-port Mariupol, care în cele din urmă s-a predat, după mai bine de două luni de bombardamente aeriene și artilerie care l-au transformat în moloz.
Un fost general NATO susține însă că Putin are la dispoziție nouă luni pentru a câștiga războiul pe teren și a ajunge la un eventual acord, scrie Al Jazeera.
Ucraina a luptat cu mult curaj și i-a alungat pe ruși din orașele nordice Kiev, Cernihiv, Sumy și Harkov în ultimele săptămâni, dar contraofensiva sa nu a fost susținută, deoarece forțele ucrainene au nevoie de timp pentru a asimila echipamentele militare occidentale, a declarat un fost comandant NATO în retragere.
Ciclul de pregătire este de cel puțin șase luni și asta nu se schimbă nici în timp de război
„Tancurile și vehiculele blindate au nevoie de o etapă de pregătire și de formare a echipelor”, a spus generalul Konstantinos Loukopoulos, fost comandant NATO.
„Au nevoie de pregătire tactică, inclusiv de trageri de probă și exerciții, care nu pot fi făcute în câteva săptămâni. Ciclul de pregătire este de cel puțin șase luni și asta nu se schimbă nici în timp de război”, a spus el.
Statele Unite, Anglia, Canada, Franța, Germania și Republica Cehă se numără printre țările care au promis diferite tipuri de muniție și artilerie, iar asta complică lucrurile, a subliniat Loukopoulos.
De exemplu, din cele 90 de obuziere M777 trimise de SUA în Ucraina, doar 18 au putut fi asimilate, a spus el.
Putin are la dispoziție opt-nouă luni pentru a câștiga războiul pe teren
„Pentru ca Ucraina să asimileze armele trimise de Occident și să le facă operaționale, să formeze unitățile potrivite și să le antreneze, este nevoie de opt, nouă luni”, a spus Loukopoulos.
Acesta este intervalul de timp, crede el, în care Putin trebuie să câștige războiul pe teren și să ajungă la o înțelegere negociată.
Nimic nu poate schimba asta!
„În actualul raport de forțe, tendința generală este în favoarea rușilor. În acest moment, nimic nu poate schimba asta”, a spus el.
„După câteva luni de pregătire a unităților de rezervă, ar putea exista o contraofensivă strategică ucraineană care i-ar putea alunga pe ruși”, susține Loukopoulos, care crede că acest lucru s-ar putea realiza prin preluarea de către Ucraina a teritoriului rus pe care l-ar putea schimba cu propriul teritoriu în cadrul negocierilor.
„Fie că ne place sau nu, Rusia are inițiativa politică și militară. Occidentul reacționează la ceea ce face Putin”, a subliniat fostul comandant NATO.