Mihail Kasianov, fostul premier al Rusiei, a vorbit despre regimul politic condus de Vladimir Putin și despre amenințările sale legate de folosirea armelor nucleare în război din Ucraina. Potrivit spuselor sale, totul ar fi o „cacealma”, iar președintele rus va fi îndepărtat de la conducerea statului în maximum doi ani.
Regimul politic condus de Vladimir Putin se va prăbuși peste doi ani
Mihail Kasianov a fost premierul Rusiei între anii 2000 și 2004, după care a trecut de partea opoziției, devenind, astfel, un critic al lui Vladimir Putin. În acest an, el a fugit din Rusia într-o locație necunoscută.
Recent, însă, acesta a vorbit despre decretul semnat de președintele rus, care vizează mobilizarea parțială a rezerviștilor ruși, despre amenințările sale legate de folosirea armelor nucleare în războiul declanșat în Ucraina și despre referendumurile pentru alipirea teritoriilor ucrainene cucerite de armata rusă la Rusia.
Acesta are „foarte multe îndoieli” că armata rusă va folosi armele nucleare în țara vecină. „În ceea ce privește mobilizarea, nu este o cacealma. În ceea ce privește potențiala utilizare a armelor nucleare, cred că este o cacealma”, a spus, recent, Mihail Kasianov.
„El vrea chiar acum să șantajeze liderii occidentali, întreaga societate occidentală. El vrea să recunoască, prin aceste referendumuri, părțile ocupate ale Ucrainei ca teritoriu rusesc și să le spună apoi liderilor occidentali. Putin este gata să folosească arme nucleare pentru a apăra teritoriul suveran rus. Dar mă îndoiesc foarte mult că dl Putin va folosi armele nucleare pentru că realizează că pentru liderii occidentali este același lucru, indiferent dacă există anexarea și recunoașterea, natura războiului nu s-ar schimba”, a explicat Mihail Kasianov, referindu-se la referendumurile pentru alipirea teritoriilor cucerite de armata rusă la Rusia.
Mihail Kasianov este ferm convins că potențialul militar al armatei ucrainene va crește treptat, ceea ce va cauza pierderea armatei ruse și, automat, prăbușirea regimului politic condus de Vladimir Putin. Potrivit spuselor sale, când se va întâmpla acest lucru, Vladimir Putin va fugi din Rusia pentru a se ascunde de furia oamenilor.
„Potențialul militar al armatei ucrainene va crește și va avea un avantaj decisiv pe câmpul de luptă care va duce la schimbarea situației și, după cum cred, la prăbușirea regimului lui Putin. Cred că Putin ar putea cumva să nominalizeze un fel de succesor, dar acest succesor nu va fi un lider real al țării, ci va fi pentru o anumită perioadă de timp, ceea ce, desigur, ar duce la prăbușirea regimului. Atunci, inevitabil, vor fi alegeri democratice, dar va dura un timp, nu va fi mâine, nu peste șase luni, ci peste doi ani. În această perioadă, Putin pleacă undeva, pleacă, nu știu, în resortul Lacul Baikal sau în China”, a precizat fostul premier al Rusiei, în cadrul unui interviu acordat pentru Channel 4.
Vladimir Putin riscă să pierdă sprijinul majorității din Rusia
La rândul său, Tatiana Stanovaia, un specialist politic independent, care urmărește procesul decizional al Guvernului de la Moscova, a descris declarațiile lui Vladimir Putin despre referendumurile pentru alipirea teritoriilor ucrainene ocupate de armata rusă la Rusia ca fiind un pretext pentru a crește miza.
„Acesta este un ultimatum rusesc adresat Ucrainei și Occidentului: Ucraina trebuie să renunțe sau va avea loc un război nuclear. Pentru Putin, anexarea ar legitima dreptul de a recurge la amenințări nucleare pentru a proteja teritoriul Rusiei”, a afirmat Tatiana Stanovaia.
Kirill Rogov, un analist politic independent, a descris ordinul de mobilizare parțială al rezerviștilor ruși ca fiind un „amestec exploziv de nebunie, incompetență și disperare”. Potrivit spuselor sale, Vladimir Putin riscă să piardă sprijinul majorității.
„Acum este nevoie de sacrificiu și este o încălcare a acordurilor nescrise din trecut, care ar declanșa mai multe represiuni”, a zis Alexander Baunov, un expert din cadrul Fundației Carnegie pentru Pacea Internațională.
Alexander Baunov a precizat că hotărârea lui Vladimir Putin de a anexa regiunile ucrainene controlate de armata rusă la Rusia este un avertisment. „Ați îndrăznit să vă luptați cu noi în Ucraina, acum încercați să luptați cu noi în Rusia, sau mai precis, cu ceea ce numim astfel”, a adăugat Alexander Baunov.