Rusia va face o greșeală uriașă! Va trimite teroarea pe lanțul de comandă. Un expert militar spate totul la iveală
Pe acest fond, expertul militar Sandu Valentin Mateiu a precizat că soldații ucraineni au descoperit, după negocierile pentru acordul Minsk 2, că pot învinge armata rusă cu armamentul pe care îl au și cu modul de gândire descentralizat.
Întrebat dacă acest mod îi poate ajuta pe ucraineni să câștige împotriva generalului Aleksandr Dvornikov, comandorul spune că acesta va duce în luptă ceea ce orice general rus ar face, acela fiind brutalitatea rusească.
”Mai întâi va încerca să obțină superioritate aeriană. Deja am văzut masate avioane Su-30, Su-35, Su-34, care este vânător bombardier, pe aerodromurile din vecinătatea Donbas. Acțiunile vor fi simultane. El va încerca în primul rând să obțină această superioritate aeriană.
În al doilea rând, va masa artileria, cu care va încerca să „înmoaie” apărarea fixă, mai ales cea statică – pentru că acolo ucrainenii au făcute fortificații în anumite zone. După aceea, va începe această manevră cu masa, pentru că deja va concentra cât mai mult.
Au apărut deja acele coloane care vin dinspre nord, zona Kiev, spre Donbas. De asemenea, cred că va încerca să compenseze, să învețe din greșelile pe care le-au făcut până acum”, spune expertul militar.
Generalul rus ar putea face o greșeală majoră
Cu toate acestea, expertul militar spune că generalul rus nu va schimba fundamental tactica rusă, iar acest lucru ar putea însemna o greșeală.
”Nu poți schimba structura, organizarea, gândirea ofițerilor. Și cred că va face o greșeală: va trimite acea teroare pe lanțul de comandă.
Deja există presiunea lui Putin. Putin ați văzut ce a făcut: de la iubiții lui din FSB schimbați, îi schimbă pe toți, îi bagă pe toți în spitale. S-ar putea să vedem această presiune imensă pe lanțul de comandă, care va fi o greșeală”, spune expertul militar.
Cum poate câștiga Ucraina?
Comandorul Sandu Valentin Mateiu a fost întrebat ce ar trebui să aibă Ucraina pentru a putea câștiga, acesta răspunzând că are nevoie de puțin curaj din partea Occidentului, de puțin noroc și de o capacitate rapidă de a transforma civilii în soldați.
”(…) De puțin curaj din partea Occidentului ca această cursă a reînarmării cu armament greu să depășească viteza de reorganizare a rușilor.
(…) Acolo, raportul (de forțe) e de 4-5 la 1, deci dacă o luăm numeric, Mariupolul trebuia să pice demult. Are nevoie de noroc ca acel Mariupol să vină un Stalingrad, deși este mult mai greu – apărătorii de la Mariupol au în spate Azovul, în care e marina rusă, n-au Volga unde sunt sprijiniți de ai lor, cum a fost la Stalingrad (…) o capacitate rapidă de a transforma civilii în soldați”, spune acesta.
Cât va dura războiul?
De asemenea, expertul militar a mai fost întrebat cât va dura războiul din Ucraina, iar acesta a venit cu un răspuns sincer.
Potrivit comandorului, dacă ucrainenii rezistă în Donbas, atunci războiul va fi scurt, dar dacă nu vor rezista, atunci războiul va fi lung.
”Pentru că avem o doua înfruntare. Dacă reușesc încă o victorie împotriva armatei ruse, Putin trebuie să reconsidere ideea agresiunii militare – timpul curge la nivel strategic, economic și politic în defavoarea Rusiei.
Orice manevre ar face Moscova cu prietenia cu sino (China – n.r.), sancțiunile vor începe să muște, presiunea socială crește. Chiar dacă ascund cadavrele militarilor ruși, îi trimit în loturi mici să nu vadă oamenii și plătesc familia ca să accepte în tăcere moartea copilului, asta se va acumula în societatea rusă.
Lipsurile se vor acumula, chiar și majoritatea, care preferă să gândescă cu stomacul, se va ridica. Ei, și atunci, Putin va evita un război de lungă durată”, spune expertul militar Sandu Valentin Mateiu.