Liderul „Legiunii pentru Libertatea Rusiei”, un batalion format din paramilitari naționaliști ruși care militează pentru răsturnarea regimului condus de Vladimir Putin, este ferm convins că liderul de la Kremlin va fi înfrânt sub presiunea combinată a factorilor interni și externi.
Acesta compară situația actuală cu cea a lui Bashar al-Assad, care a pierdut rapid puterea, în ciuda faptului că regimul său autoritar a durat cinci decenii, potrivit The Sun.
Cum ar putea fi răsturnat Vladimir Putin
Maksimilian Andronikov, în vârstă de 50 de ani, cunoscut sub pseudonimul „Caesar”, a subliniat într-o declarație că este aproape incredibil modul în care regimul lui Assad s-a prăbușit în doar 10 zile, deși familia sa a menținut un control autoritar în Siria timp de 50 de ani. El a adăugat că „aceeași situație poate apărea și în țara noastră”.
Forțele ruse sunt „epuizate” și se confruntă cu un deficit semnificativ de arme și muniție, a declarat „Caesar”. Acesta a subliniat că tot mai puțini oameni sunt dispuși să se alăture voluntar sau să fie recrutați de către Putin, ceea ce a determinat Rusia să caute sprijin militar din partea aliaților, precum Coreea de Nord.
„Caesar” consideră că forțele armate ruse se vor confrunta în curând cu o „criză” caracterizată de moral scăzut în rândul soldaților și de condiții financiare precare, inclusiv salarii insuficiente.
El este de părere că, în cele din urmă, armata rusă va ceda, iar regimul lui Putin va fi răsturnat.
„Este un vechi proverb rusesc – rușii încep foarte încet, dar se ridică foarte repede. Va fi invazie de pe teritoriul Ucrainei? Sau va fi o lovitură de stat? Sau vreo rebeliune în interiorul Rusiei? Este doar o chestiune de timp, vom vedea”, a spus el.
Va pregăti Putin o nouă invazie?
Potrivit lui „Caesar”, Vladimir Putin va folosi orice înghețare a conflictului pentru a pregăti o nouă invazie.
„În 2014 a fost prima parte a războiului, în 2022, a început partea a doua și acum, când trupele ruse sunt epuizate, vrea o pauză pentru a întări armata, vor trece vreo 3, 5 sau 7 ani și războiul va începe din nou. Chiar dacă guvernul ucrainean va semna un tratat de pace, acesta nu va fi un sfârșit de război. Ambele părți se vor pregăti pentru a treia parte a acestui război”, a spus el.
„Caesar” a mai spus că „nu există altă cale de a opri acest război decât prin căderea lui Putin”.
Acesta este de părere că, în cazul în care Putin va câștiga războiul, liderul rus va începe să recruteze ucraineni pentru a întări armata sa și va continua să planifice invadarea altor țări.
Legiunea „Libertatea Rusiei” este compusă din naționaliști ruși care luptă alături de Ucraina împotriva regimului de la Kremlin. Membrii legiunii, alături de Corpurile de Voluntari Ruși, au fost implicați în atacuri desfășurate în regiunea de graniță Belgorod, situată în apropierea Ucrainei.