NASA (Administrația Națională Aeronautică și Spațială din SUA) avertizează că un asteroid masiv va trece aproape de Pământ în această toamnă. Autorităţile nu pot nega faptul că există un risc ca obiectul ceresc să-şi schimbe traiectoria şi să lovească Terra. Asteroidul, botezat FT3, are un diametru de 340 de metri şi o greutate de 55 milioane de tone. El va trece pe lângă Pământ pe 3 octombrie 2019. În cazul unui impact, asteroidul ar genera o explozie echivalentă cu 2700 megatone de TNT. Prin comparaţie, bomba nucleară care a devastat Hiroshima în 1945 a avut o putere estimată la 13 – 18 kilotone.
NASA a calculat că FT3 este primul corp ceresc din 165 ce vor trece pe lângă Terra în intervalul 2019 – 2116. Acum o lună de zile, un asteroid de mici dimensiuni a intrat în atmosfera terestră și a luat foc, la sud de Puerto Rico.