Vladimir Putin ar putea îngheța războiul din Ucraina
Patru surse din Rusia susțin că președintele Rusiei, Vladimir Putin, vrea să pună capăt conflictului militar din Ucraina, cu condiția ca cerințele sale să fie respectate. Una dintre surse a afirmat că el consideră că are deja suficiente realizări pentru a le prezenta poporului rus ca pe o victorie, după mai bine de doi ani de la izbucnirea războiului din Ucraina.
Sursele menționează că oficialul rus ar fi dispus să accepte un armistițiu negociat pe baza actualelor linii ale frontului de război. Totuși, este pregătit să continue lupta, dacă Guvernul de la Kievul și Occidentul nu acceptă oferta sa. O altă sursă a dezvăluit că Vladimir Putin este nemulțumit de ceea ce el percepe drept o lipsă de disponibilitate pentru discuții din partea liderilor occidentali și a președintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.
„Putin poate lupta cât de mult, dar Putin este gata și de armistițiu – să înghețe războiul”, a spus o sursă „de rang înalt”, care a cooperat îndeaproape cu președintele Rusiei în trecut, conform agenției de presă Reuters.
Rusia nu-și dorește un război etern
Toate cele patru surse au vorbit sub condiția anonimatului. Solicitat să comenteze aceste informații, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus că Rusia nu-și dorește un război etern. Ucraina, însă, nu a răspuns solicitării de comentariu din partea Reuters.
În trecut, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a respins orice posibilitate ca Ucraina să facă pace cu Rusia înainte de a-și recupera teritoriile ocupate, inclusiv Peninsula Crimeea, anexată la Rusia în anul 2014. Noile informații despre presupusa deschidere la negocierilor de pace apar înaintea unei conferințe creată pentru Ucraina, care va fi găzduită în iunie 2024 de Elveția, dar la care Rusia nu a fost invitată. Organizatorii evenimentului au spus deja că Guvernul de la Moscova nu s-a arătat niciodată cu adevărat interesată de dialog, motiv pentru care Rusia nu a fost invitată.
Partenerii occidentali ai Ucrainei au subliniat mereu că decizia finală privind o eventuală pace aparține Ucrainei. Totuși, au accentuat constant ideea că Ucraina trebuie să învingă Rusia.
Noile speculații despre intențiile lui Vladimir Putin apar într-un context în care oficialii ruși se laudă cu avansuri, în special pe frontul de nord-est din Ucraina, iar presa internațională scrie frecvent despre „oboseala” forțelor ucrainene și despre întârzierea ajutorului occidental.