Cum arată „planul pentru victorie” al lui Volodimir Zelenski?
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și-a prezentat „planul pentru victorie” în fața Parlamentului de la Kiev, prezenți fiind militarii ucraineni, reprezentanţi ai serviciilor de informaţii şi politicieni ucraineni de rang înalt. El crede că ar putea fi posibilă încheierea războiului cel târziu anul viitor, dacă planul său ar fi pus în aplicare chiar acum.
Planul său conţine cinci puncte principale și trei puncte secrete. Există o anexă secretă a planului său pe care nu o poate dezvălui în spațiul public.
„Împreună cu partenerii noştri, trebuie să schimbăm circumstanţele, astfel încât războiul să se încheie. Indiferent de ceea ce vrea Putin. Cu toţii trebuie să schimbăm circumstanţele, astfel încât Rusia să fie forţată să ajungă la pace”, le-a spus el celor prezenți.
„Planul pentru victorie” în cinci puncte al lui Volodimir Zelenski solicită o invitaţie necondiţionată pentru Ucraina de a adera la NATO (primul punct).
„Înţelegem că aderarea la NATO este o chestiune de viitor, nu de prezent. Dar Putin poate vedea că calculele sale geopolitice se îndreaptă spre înfrângere. Pentru noi, hotărârea în chestiunea NATO pentru Ucraina înseamnă şi inevitabilitatea integrării europene pentru Ucraina şi absenţa alternativei la democraţie în Ucraina.
Şi de aceea, acesta este punctul iniţial al planului de victorie. Primul şi cel mai important. Este un semn de determinare. Aceasta înseamnă o invitaţie. O invitaţie necondiţionată acum”, a explicat oficialul ucrainean.
Al doilea punct se referă la apărarea țării, adică înarmarea în continuare a Ucrainei, consolidarea industriei sale de apărare, sporirea capacităţilor de apărare aeriană, eliminarea restricţiilor privind utilizarea armelor și continuarea operaţiunilor militare ucrainene pe teritoriul rus.
„Clauza de apărare a planului are o anexă secretă şi este accesibilă numai acelor parteneri care au potenţialul de asistenţă militară adecvat”, a dezvăluit președintele Ucrainei.
„Planul pentru pace” include anexe secrete
Al treilea punct se referă la descurajarea Rusiei de la orice altă agresiune. El nu a intrat în detalii suplimentare cu privire la ceea ce implică descurajarea propusă, doar a dezvăluit faptul că are o anexa secretă, care a fost prezentată deja SUA, Franţei, Italiei şi Germaniei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
„Ucraina propune amplasarea pe teritoriul său a unui pachet cuprinzător de descurajare strategică non-nucleară care va fi suficient pentru a proteja Ucraina de orice ameninţare militară din partea Rusiei. Pachetul de descurajare trebuie să arate Rusiei că fie merge către diplomaţie, fie merge către pierderea maşinii sale de război. Pace prin forţă”, a zis șeful statului.
Al patrulea punct se referă la potenţialul economic strategic. Ucraina le recomandă partenerilor săi strategici să încheie un acord special privind protecţia comună a resurselor critice disponibile în ţară, investiţiile comune şi utilizarea potenţialului economic relevant. Este vorba despre resurse naturale şi metale critice în valoare de trilioane de dolari americani: uraniu, titan, litiu, grafit şi alte resurse valoroase din punct de vedere strategic. Punctul patru include și el o anexă secretă ce va fi dezvăluită doar anumitor parteneri.
„Depozitele de resurse critice din Ucraina, împreună cu potenţialul de producţie energetică şi alimentară al Ucrainei, important la nivel mondial, se numără printre principalele obiective agresive ale Federaţiei Ruse în acest război. Şi aceasta este oportunitatea noastră de creştere. Acestea vor consolida fie Rusia şi aliaţii săi, fie Ucraina şi lumea democratică în competiţia globală”, a punctat oficialul ucrainean.
Al cincilea punct este securitatea, fiind conceput pentru perioada postbelică. El prevede înlocuirea anumitor contingente militare ale forţelor armate americane staţionate în Europa cu unităţi ucrainene, care au dobândit o experienţă reală a războiului modern, a utilizării armelor occidentale şi a interacţiunii cu trupele aliate NATO.
„Această experienţă ucraineană ar trebui să fie utilizată pentru a consolida apărarea întregii Alianţe şi pentru a asigura securitatea în Europa. Aceasta este o misiune demnă pentru eroii noştri”, a explicat Volodimir Zelenski.
Reacția Kremlinului
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, le-a spus jurnaliștilor că este prea devreme pentru a comenta în detaliu „planul de victorie” al preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski.
„Kievul trebuie să se trezească şi să realizeze inutilitatea politicilor pe care le urmăreşte. Planul ucrainean este probabil un plan american ”camuflat”, care vizează folosirea Kievului pentru a lupta împotriva Rusiei până la ultimul ucrainean.
Dar ar putea exista un plan diferit acolo, care ar putea fi cu adevărat paşnic, ci anume ca regimul de la Kiev să realizeze inutilitatea politicilor pe care le urmăreşte şi să realizeze nevoia de a se trezi şi de a realiza care au fost cauzele care au dus la acest conflict”, a spus oficialul rus, sarcastic.