Sfârșitul sfârșitului istoriei în Europa. Un căpitan al marinei italiene a fost reținut în timp ce transmitea informații confidențiale către doi ruși.
Concentrare a trupelor ruse și a manevrelor militare în apropiere de Ucraina. Știri regulate despre trecerea forțelor aeriene ruse prin spațiul aerian al unor țări europene.
Un lider al opoziției otrăvit, arestat și supus relelor tratamente. Și lista ar putea continua, opinează Henrique Burnay, consultant în domeniul afacerilor europene, pentru DIÁRIO DE NOTÍCIAS.
Suntem în 2021 și unii cred că pare că ne-am întors în vremurile Războiului Rece. Nu pare.
În timp ce se întâmplă acest lucru, al doilea gazoduct care va face legătura între Rusia și Germania avansează, iar germanii și francezii, în fața mișcărilor militare, deşi recunosc suveranitatea ucraineană, cer ambelor părți să se abțină.
În același timp, Turcia, care a fost un regim sporadic democratic și permanent aliat, este acum o vecină de care să te ţii departe, cu ambiții de influență regională și respect rezidual, dacă este, faţă de regulile democrației și ale statului de drept.
În timpul Războiului Rece, lumea era periculoasă, dar destul de previzibilă. Și aliații, chiar dacă nu au fost întotdeauna recomandabili, de asemenea.
În anii care au urmat, între sfârșitul secolului trecut și începutul acestui secol, Europa s-a convins că lumea va fi un loc mai bun și, mai ales, un loc mai ușor de trăit. Teza conform căreia Uniunea Europeană ar fi o putere normativă, o influență bună pentru lume, în general, și pentru regiune, în special, a făcut o școală.
A fost momentul în care Romano Prodi a anunțat că scopul Uniunii Europene era să aibă în jurul său „un cerc de prieteni”, eventual subvenționat din fonduri europene. Suntem în 2021 și nimic din toate acestea nu se petrece.
În sud-est, Turcia este o problemă pe care Uniunea Europeană o va disimula până la limită. Din cauza presiunii migratorii, a comunităților turcești din Europa și a faptului că un conflict asumat nu poate decât să sporească tensiunile și să reducă spațiul pentru dialogul indispensabil.
Cu Rusia, problema este mult mai gravă. Confruntarea este manifestă, iar provocarea – pentru a fi eufemistic – este constantă și escaladează.
Numai că riscul este perceput foarte diferit prin Europa, de regulă depinzând mai mult de proximitate și de istorie decât de orice altceva.
Și sunt unii – guverne – care sunt foarte dispuși să flirteze cu Putin, fie pentru a menține mai multe șanse deschise în interiorul și în afara Uniunii Europene, fie din motive strategice, fie din motive comerciale.
Există explicații evidente pentru ceea ce se întâmplă, dar ceea ce va urma nu este atât de evident.
Europa nu se mai află sub protecția americană. Europa nu crede – şi cu atât mai puţin este pregătită – să fie nevoită să se apere sau să protejeze vecinătatea.
Și există state europene care cred că este posibil, de dorit și fructuos să proclame valori și nestatornic prin acțiuni. Sau că nu poţi fi decât toate acestea.
Problema este că, nefiind moral, nu pare a fi evident că cei care nu au armate sau disponibilitate pentru a lupta sau de a-i ajuta pe cei care luptă au multe alte alternative.
Între sfârșitul secolului trecut și începutul acestui secol, Europa a trecut de la presupusa putere normativă la convingerea că este o putere comercială și, prin urmare, comerțul fiind criteriul și arma sa. Aceasta este Europa geopolitică.
Cea mai mare greșeală (a noastră) de la sfârșitul secolului trecut a fost să credem că o lume multipolară nu ar fi competitivă și antagonică. Cea mai mare greșeală (a noastră) acum este să crezi că te poți preface că nu este.
Cea mai mare problemă a (lipsei) politicii externe a Uniunii Europene nu rezidă în deciziile unanime sau în lipsa unei armate comune, este această naivitate împotriva întregii istorii.
