În climatologie, un „punct critic” este pragul dincolo de care un sistem climatic localizat, sau „element de basculare”, se schimbă ireversibil. De exemplu, atingerea unei anumite temperaturi poate duce la topirea calotei de gheață din Groenlanda, care este atât de mare încât apa furnizată oceanelor planetare va crește nivelul acestora cu 13 metri.
Peste o cincime din ecosistemele din întreaga lume, în pericol de a se prăbuși
Cu toate acestea, știința din spatele acestor transformări dramatice este adesea prost înțeleasă și se bazează pe modele suprasimplificate. Acum, o nouă încercare de a înțelege modul în care funcționează, publicată în revista Nature, a dezvăluit că aceste ”puncte critice” se pot întâmpla mult mai devreme decât am crezut.
„Peste o cincime din ecosistemele din întreaga lume sunt în pericol de a se prăbuși”, spune co-autorul lucrării, Simon Willcock, profesor la Universitatea Bangor din Marea Britanie, într-un comunicat.
„Cu toate acestea, stresul continuu și evenimentele extreme interacționează pentru a accelera schimbările rapide, care ar putea scăpa de sub controlul nostru. Odată ce acestea ajung la un punct critic, va fi prea târziu”, a subliniat el.
Spre deosebire de legătura bine stabilită dintre arderea combustibililor fosili și schimbările climatice, studiul punctelor critice este o știință nouă și controversată. Pentru a înțelege modul în care creșterea temperaturilor și alți factori de stres de mediu ar putea determina distrugerea ecosistemelor complexe, oamenii de știință folosesc modele computerizate pentru a simplifica dinamica ecosistemelor, permițându-le să anticipeze soarta acelor ecosisteme – și când ar putea fi atinse punctele critice.
Ecosistemele nu se confruntă cu o singură problemă
Grupul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice (cel mai important organism al Națiunilor Unite pentru evaluarea științei climatice) a declarat în cel mai recent raport al său că pădurea tropicală amazoniană ar putea atinge un punct critic, care o va transforma într-o savană, până în 2100. Autorii noului studiu spun că această predicție este mult prea optimistă.
Potrivit cercetătorilor, cele mai multe studii aplică matematica în modelele lor pentru a se concentra asupra unui factor predominant al colapsului, de exemplu defrișarea pădurilor tropicale din Amazon. Cu toate acestea, ecosistemele nu se confruntă cu o singură problemă, ci mai degrabă cu multipli factori destabilizatori care se compun reciproc.
De exemplu, Amazonul se confruntă și cu creșterea temperaturii și cu degradarea solului și cu poluarea apei și stresul hidric.
Concluzie alarmantă: ecosistemele s-ar putea prăbuși cu 30-80% mai devreme
Pentru a investiga modul în care aceste elemente interacționează și dacă aceste interacțiuni pot grăbi dispariția unui sistem, oamenii de știință au construit acum modele computerizate ale unor ecosisteme de lacuri și păduri (inclusiv unul care a modelat prăbușirea civilizației pe Insula Paștelui) și le-a rulat de peste 70.000 de ori.
După ce și-au testat sistemele în mai multe moduri (cu o singură cauză a colapsului care acționează, cu mai multe cauze care acționează și cu toate cauzele plus introducerea zgomotului aleatoriu pentru a imita fluctuațiile variabilelor climatice) oamenii de știință au făcut câteva constatări îngrijorătoare: acționarea acestor cauze multiple a adus transformarea bruscă a unor sisteme cu până la 80% mai aproape de zilele noastre.
”Principala noastră constatare a fost că ecosistemele s-ar putea prăbuși cu 30-80% mai devreme, în funcție de natura stresului suplimentar”, a declarat co-autorul studiului, John Dearing, profesor de geografie fizică la Universitatea Southampton din Marea Britanie.
