Tragedie după cutremur! Descoperirea care le-a frânt inima multor oameni: Am auzit o voce în timp ce săpam (Foto)
Presa internațională a scris despre o fetiță din Siria care a fost găsită sub dărâmături, în urma cutremurului puternic de luni. Fetița abia fusese adusă pe lume și era atașată prin cordonul ombilical de mama ei, atunci când a fost găsită.
Despre mama ei, se crede că a murit după ce i-a dat naștere fetiței, conform informațiilor transmise de AFP.
„Am auzit o voce în timp ce săpam. Am curățat molozul și am găsit bebelușul cu cordonul ombilical intact, așa că l-am tăiat iar verișoara mea a dus-o la spital”, a spus verișorul fetiței, Khalil al-Suwadi, pentru sursa menționată.
În momentul de față, fetița primește tratament la spitalul din orașul Afrin. Medicul pediatru Hani Maarouf a spus că starea ei este stabilă, însă a ajuns în grija medicilor cu vânătăi, răni și hipotermie.
Potrivit sursei menționate, fetița ar putea fi singura supraviețuitoare din familia care locuia într-un bloc de cinci etaje, dărâmat de cutremur.
Crește bilanțul victimelor din Turcia și Siria
Potrivit datelor înregistrate în ziua de 7 februarie, bilanțul victimelor din Turcia şi Siria a ajuns în ziua respectivă la 7.266 de morţi şi 35.626 de răniţi.
Bilanţul morţilor din Turcia, în urma seismelor de luni, a ajuns la 5.434 de persoane, iar cel puţin 31.777 de persoane au fost rănite, a declarat ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, potrivit informațiilor transmise de CNN.
Totodată, bilanţul victimelor din nord-vestul Siriei, în teritoriul controlat de grupările neguvernamentale, a fost actualizat la 1.020 de morţi, iar potrivit presei de stat siriene, cel puţin 812 persoane au murit în zonele controlate de guvern. Astfel, bilanţul total al morţilor din Siria se ridică la cel puţin 1.832 de persoane.
Între timp, în Siria, cel puţin 3.849 de persoane au fost rănite, dintre care cel puţin 1.449 în zonele controlate de guvernul sirian şi cel puţin 2.400 în nord-vestul Siriei, controlat de opoziţie.
Cel puțin 5.775 de clădiri s-au prăbușit după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade a lovit luni 10 provincii din Turcia, potrivit lui Orhan Tatar, directorul general al Agenției de gestionare a dezastrelor și a situațiilor de urgență din Turcia (AFAD).
Tatar a precizat că, în total, 60.217 persoane ajută la operațiunile de salvare în 10 provincii din Turcia.
View this post on Instagram